Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DARIUS VÂLCOV neagă că ar fi luat mită în CIMITIR

Cercetat de procurorii DNA într-un dosar de corupţie, Darius Vâlcov s-a văzut nevoit să demisioneze din funcţia de ministru al Finanţelor, spunând că totuşi va finaliza codul fiscal, care ar trebui să ajungă în Parlament în jurul datei de 25 martie a.c. Vâlcov a comentat informaţiile conform cărora ar fi primit mită în pungi de plastic şi că s-ar fi întâlnit cu alţi suspecţi în cimitir de teama interceptărilor.

„Zâmbesc. Nu cred că am fost în cimitire decât in ocazii nefericite… E prea jos (nivelul discuţiei – n.red.). Sunt nişte lucruri la care trebuie sa menţinem un nivel. Trebuie să mulţumesc oamenilor care au avut încredere în mine. Ar fi sub demnitatea de ministru să comentez aceste lucruri. Când îţi faci un plan, când te ştii onest, cinstit nu poţi să comentezi aceste lucruri. Oricine în locul meu ar lăsa timpul să demonstreze. Nu este o situaţie plăcuta pentru mine. Deodată ai aripi, propui ceva pentru ţară şi apoi…”, a spus ministrul demisionar.