ANAF Vâlcea a înscris SOS România în Registrul contribuabililor inactivi sau reactivați.
Dosarul a fost făcut de Finanțele Județene Vâlcea, întrucât adresa oficială a SOS România este „Str. Crișan 21, Călimănești 245600, Județul Vâlcea”.
Așadar, Cristian Stancovici, aflat acum în conflict cu Diana Șoșoacă, a publicat pe Facebook și o adresă a ANAF către SOS România, în care se arată că urmează înscrierea în registrul contribuabililor inactivi pentru nedepunerea declarațiilor fiscale timp de șase luni.
Totodată, Stancovici vine cu următoarele precizări :
„Noi am făcut plângere la DNA, pe numele partidului și pe numele Dianei Șoșoacă, din cauza ilegalităților comise. În primul rând, partidul operează fără trezorier, iar Șoșoacă a sustras o sumă de bani din conturile partidului – 100.000 euro, anul trecut.
Am raportat ilegalitățile din structura partidului. Șoșoacă nu a mers la instanță să facă schimbările necesare. În structură se află oameni care au demisionat acum doi ani. Eu, care am fost ales vicepreședinte la nivel național, membru BeX și membru al Comisiei de Etică și Disciplină nu am figurat niciodată nicăieri cu aceste funcții, pentru că nu a operat în instanță modificările”
În replică, Șoșoacă declară următoarele : „Toate inepțiile menționate de domnul Stancovici nu au nicio legătură cu DNA și nici nu sunt infracțiuni. În privința celor 100.000 de euro a fost făcut un control al partidului anul trecut, iar domnul Stancovici știe pentru că la acel moment era membru în BEX și a văzut răspunsul. Niciun ban nu poate fi luat din partid decât pentru partid.
Numai că pentru acuzații de acest tip, domnul Stancovici va răspunde pentru calomnie și instigare la ură, la fel și ceilalți acoliți ai săi infiltrați în partid și care au fost descoperiți. În contul partidului nici nu a fost vreodată suma de 100.000 de euro. Toate cheltuielile au fost verificate și de Comitetul Național. Am avut și avem trezorier, iar domnul Stancovici se pare că are grave probleme de memorie, întrucât chiar dânsul a votat în Comitetul Național de la Rânca, din 2023, numirea trezorierului“
În concluzie, Europarlamentarul Diana Șoșoacă pare să-și fi abandonat partidul, după ce ANAF a declarat SOS România „inactiv” pentru că nu și-a mai depus declarațiile fiscale din decembrie 2023 în mai 2024.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu