Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Andra Bica, senator PSD de Vâlcea: Ne facem datoria față de români, cu proiecte concrete și soluții durabile

Senatoarea PSD de Vâlcea, Andra Bica, a participat, în cursul zilei de ieri, la ședința de plen a Senatului, unde au fost dezbătute proiecte legislative de interes major pentru cetățeni. Împreună cu colegii din Grupul Parlamentar PSD, parlamentara vâlceană a susținut inițiativele care pot aduce beneficii concrete pentru populație și a contribuit la formularea unor noi propuneri legislative.

„Suntem prezenți și muncim pentru români! Discutăm, analizăm și susținem inițiativele care aduc beneficii concrete pentru oameni”, a transmis senatorul PSD printr-un mesaj public.

Pe lângă temele aflate pe ordinea de zi, parlamentarii social-democrați au pus în discuție și noi propuneri legislative, menite să răspundă nevoilor reale ale populației și să contribuie la o dezvoltare durabilă a României.

Senatoarea Andra Bica se implică activ în susținerea unor proiecte legislative ce vizează educația, sprijinirea familiilor vulnerabile și investițiile în infrastructura locală, în special în județul Vâlcea.

În mesajul transmis de grupul parlamentar, se subliniază angajamentul ferm al PSD pentru un Parlament activ, eficient și conectat la problemele reale ale cetățenilor.