Are nume de cântăreţ, dar nu cântă, face politică şi îşi câştigă existenţa din avocatură. Laurenţiu Cazan speră să ajungă să lucreze în diplomaţie şi ştie că bogat va ajunge, probabil, după 50 de ani deci mai are de aşteptat aproape 20. Când o să facă milionul de euro, liderul municipal al tinerilor penelişti are în plan să îşi cumpere o căsuţă, undeva în America de Sud, pe o plajă exotică. Îl vom mai căuta şi peste 18 ani, până atunci vă invităm să aflaţi ce are de spus acum.
„Stănculescu e maimuţă”
Reporter: Îţi spun pe scurt cum stă treaba cu rubrica…
Laurenţiu Cazan: Nu e nevoie, le-am citit pe toate…
Rep.: A, e mai bine, atunci ai citit că Victor Popescu crede că Victor Stănculescu e cameleon, Şi că Stănculescu crede de colegul său că e papagal. Tu ai şansa să-i asociezi cu animale pe ambii.
L.C.: Victor Popescu e vulpe, clar. La Stănculescu e mai greu. Porc nu e… Şarpe ar merge, dar nu e nici şarpe că latră dar nu are venin. E maimuţă, eu aşa spun. Dacă se supără aia e…
Rep.: Dar sunt mai multe animale de pradă în politica vâlceană sau mai multe domestice?
L.C.: Ei, mai multe de pradă, clar.
Rep.: Tu ai ajuns măcar un căţeluş?
L.C.: Nu am avut timp.
Rep.: Dar de ce ai intrat frate în politică, nu era mai linişte dacă rămâneai avocat şi atât? Sau e o modă cu avocaţii la PNL Vâlcea?
L.C.: Am intrat să acumulez experienţă. Pe bune acum. Intrarea mea în politică nu are legătură cu Stănculescu, dacă aici baţi.
„Nu vreau să dorm în Parlament”
Rep.: Şi targetul care ar fi, deputat, senator?
L.C.: Nu, vreau să intru în diplomaţie. Acolo mă văd.
Rep.: Şi dacă vine PSD-ul, îţi dă postul dorit, treci barca?
L.C.: Nu, nu de la ei am plecat? Nu mă mai întorc la PSD niciodată.
Rep.: Şi zici că nu ţi-ar plăcea să mergi în Parlament să dormi pe acolo câteva ore pe zi la şedinţe?
L.C.: Am 32 de ani, am timp să dorm la pensie, sunt o persoană activă şi reactivă.
„După 50 de ani pot ajunge bogat”
Rep.: Se fac lovele din avocatură, eşti bogat?
L.C.: Nu, nici nu mor de foame dar nici bogat nu sunt. Sunt la început, abia am şase ani de avocatură. Banii se fac din meseria asta după ce faci 50 de ani.
Rep.: Mai ai de aşteptat. Dar şi când faci bănuţii, ce extravaganţă vrei să îţi permiţi?
L.C.: Nu m-am gândit, dar am o idee pe loc. Îmi cumpăr o căsuţă prin America de Sud, pe o plajă exotică. Peste 18-20 de ani te aştept să bem o bere pe terasă la căsuţa mea din Brazilia.
Rep.: Îi pui o întrebare preşedintelui Ion Cîlea?
L.C.: Vreau să-i pun tot lui Dumitru Persu, tot nu i-a răspuns Alinei Lupu. Şi eu vreau să-l întreb dacă-i era mai bine înainte de 89.
Pariază pe Johannis şi Bogdan Pistol
Rep.: Şi tu ce îţi aminteşti de pe vremea comunismului?
L.C.: Eram mic, revoluţia m-a prins la şase ani. Am noroc, prea multe nu îmi amintesc. Poate doar de teveul color Lcorm.
Rep.: Să nu-mi spui că nici de metodele de fraudă electorală nu ai aflat. De suveică, de exemplu.
L.C.: Am citit despre ele, dar acum nu se mai practică. Şi la capitolul ăsta am avut noroc.
Rep.: În final, uite, îţi fac un favor maxim. Tu alegi, acum, noul preşedinte al PNL România şi noul preşedinte al PNL Râmnicu Vâlcea. Spune-le numele şi eu sun la Bucureşti şi rezolv totul.
L.C.: Îţi spun pe nerăsuflate Klaus Johannis şi Bogdan Pistol.
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu