USR Vâlcea a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României, subliniind importanța unității, a spiritului civic și a valorilor democratice într-o perioadă marcată de provocări interne și internaționale.
Reprezentanții formațiunii reamintesc că România Unită de la Alba Iulia, în 1918, împlinește 107 ani, o perioadă construită pe „sacrificiu, curaj și dorința românilor de a trăi liber”. În mesajul lor, cei de la USR evocă lupta generațiilor trecute pentru drepturi și libertăți, drepturi de care cetățenii se bucură astăzi și care, spun ei, trebuie apărate permanent.
„Suntem o națiune puternică și creativă, plină de oameni care nu renunță când e greu și care cred cu adevărat în viitor”, transmit reprezentanții USR Vâlcea, accentuând ideea că România crește prin cei care construiesc, nu doar critică, și prin cei care aleg unitatea în detrimentul dezbinării.
Mesajul subliniază și faptul că țara „nu aparține unui singur om, ci tuturor românilor”, iar viitorul liber, democratic și suveran al României depinde de implicarea fiecăruia.
USR Vâlcea încheie urarea cu un apel la solidaritate și responsabilitate civică:
„La mulți ani, România! La mulți ani, români! La mulți ani, vâlceni!”




















Lasă un comentariu