Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Veţeleanu şi Rădulescu sunt tot mai aproape de „divorţ”

• Pluteşte iz de război în aer

CEARTĂ. Tensiunile dintre primarul municipiului, Romeo Rădulescu şi viceprimarul Râmnicului, Eusebiu Veţeleanu sunt interminabile. Cu toate că mare parte a colegilor de partid le-au propus reconcilierea, cei doi par să nu ne mai înţeleagă sub nicio formă şi pace. Din informaţiile pe care le avem până acum, între ei, de curând, ar fi avut loc o dispută importantă, care pare să zdrobit orice şansă de împăcare.

Conflictul dintre cei doi democrat-liberali este recunoscut şi de preşedintele PDL Vâlcea, senatorul Dorel Jurcan, care priveşte cu o oarecare îngrijorare tot mai desele divergenţe între Rădulescu şi Veţeleanu. Mai mult, pe la colţuri se povesteşte că primarul doreşte, în scurt timp, introducerea pe ordinea de zi a propunerii care vizează schimbarea lui Eusebiu Veţeleanu din funcţia de viceprimar. Deocamdată aceste informaţii nu au fost confirmate de personajele cu putere de decizie din interiorul partidului, care par a se ţine departe de scena „luptelor”, însă despărţirea dintre cei doi este iminentă. „Cinstit vă spun că situaţia dintre primarul Rădulescu şi viceprimarul Veţeleanu este destul de acută, dar în curs de rezolvare într-o direcţie sau alta. Problema o vom finaliza în decurs de două săptămâni într-o formulă mai fericită sau mai puţin fericită pentru partid. Eu mi-am dorit întotdeauna să se treacă peste anumite conflicte şi să continue împreună munca la Primăria Râmnicului. Din păcate acest lucru ne afectează din punct de vedere al imaginii. Am discutat cu amândoi în aceste luni de când a început cearta dintre cei doi, sperând că timpul le va rezolva pe toate. Din nefericire nu s-a întâmplat acest lucru, fiecare stând pe o poziţie şi susţinându-şi propria-i părere. Va trebui să tranşăm problema până la urmă pentru a nu se ajunge la o hotărâre în Consiliul Local. Dacă amiabil nu se poate, nici prin înţelegere între ei nu se poate, atunci va trebui să recurgem la forurile partidului şi să se aplice regulamentul şi statutul” , a spus Dorel Jurcan.

Veţeleanu ar fi vrut să nu fie ţinta unui scandal

Precizăm că schimbarea din funcţie a viceprimarului Eusebiu Veţeleanu nu este deloc una facilă din punct de vedere legal şi, în niciun caz, nu se poate declanşa în urma unor neînţelegeri de ordin personal şi politic aşa cum au lăsat să se înţeleagă protagoniştii acestui scandal. Potrivit declaraţiilor viceprimarului PDL, schimbarea vine din neînţelegerile de natură politică. El spune că în cazul în ea se va produce, nu face din acest lucru o tragedie personală: „Romeo Rădulescu m-a chemat la el în birou şi mi-a spus aşa: «Ce faci, te-ai hotărât? Demisionezi sau nu, că eu nu te mai pot ţine aici…». I-am spus: «Nu, nu demisionez. De acum încolo, eşti liber să iei orice hotărâre vrei». Înţeleg că spune în stânga şi în dreapta că eu nu mi-am achitat obligaţiile de serviciu. Zilele viitoare, voi face un raport amănunţit de activitate pentru perioada ianuarie 2010-ianuarie 2011, în care voi explica celor care m-au ales, pentru că faţă de ei am o datorie şi nu faţă de primarul Romeo Rădulescu, ce am făcut pentru acest municipiu. Sunt mai mult decât convins că schimbarea este pur de natură politică. În cazul în care nu mi-aş fi îndeplinit obligaţiile, aşa cum spune primarul, ar fi trebuit să primesc avertismente în scris, lucru care nu s-a întâmplat niciodată. Am discutat cu aleşii locali, pe care i-am întrebat dacă sunt supăraţi pe mine şi dacă consideră că nu mi-am făcut datoria în calitatea pe care am îndeplinit-o. Patru sau cinci dintre ei sunt extrem de revoltaţi vizavi de chestia asta. Repet, nu-mi dau demisia din funcţia de viceprimar al municipiului, pentru că nu am motive. În cazul în care schimbarea se va produce, sunt convins că prefectul Petre Ungureanu nu va ataca în administrativ-contencios pentru că riscă să fie următorul pe lista schimbărilor politice. Ar fi fost normal să ne spălăm rufele în familie, aşa ar fi fost normal”,  ne declara, cu ceva timp în urmă, Eusebiu Veţeleanu.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU