• CSM a spart gheața și rămâne neînvinsă în acest sezon
După trei etape terminate la egalitate, CSM Râmnicu Vâlcea a jucat pe propriul teren cu ACS Berceni și puținii spectatori sperau la un galop de sănătate al Viperelor Albastre în fața unei formații care nu acumulase niciun punct. Disputa a început cum nu se putea mai bine pentru trupa lui Jerry Gane. În minutul 6 Călin Cristea a deschis scorul după un șut spectaculos. Apoi, peste doar trei minute, Pârvulescu a reluat puțin pe lângă. Ceapă a avut și el șansa desprinderii dar la pauză a fost doar 1-0. Și în primul sfert de oră al mitanului secund vâlcenii au încercat să rezolve soarta celor trei puncte puse în joc dar Cristea și Geantă nu au găsit calea spre gol din situații bune. Oaspeții au echilibrat și au fost la un pas de egalare, în minutul 55, atunci când Aioanei, singur cu Muțiu, a trimis peste. Până la urmă a venit și golul al doilea, cu câteva minute înainte de final. Cristea a deviat inteligent cu capul pentru Bogdan Geantă care a scăpat singur spre poarta adversă și l-a executat pe Iancu. S-a terminat 2-0 și gruparea din Zăvoi a urcat trei locuri în clasament, până pe 12. Pentru elevii lui Gane urmează două deplasări infernale, ambele televizate în direct, la Târgoviște și Clinceni.
”Nu ne sperie nicio echipă”
Aflat la primul meci în tricoul CSM-ului, Călin Cristea e convins că echipa va ajunge în prima jumătate a clasamentului: ”Mă bucur în primul rând că am câștigat, e important și am și marcat, puteam să ne facem jocul mai ușor. Dacă marcam mai devreme golul doi, puteam face scor, dar ne-am relaxat după primul gol și ne-a fost greu în prima repriză. Este o victorie de moral pentru noi, după cele trei remize. Mergem la Târgoviște cu gândul de a câștiga, putem să scoatem un rezultat bun, nu ne speriem de nicio echipă la nivel de Liga a II-a. Obiectivul este o clasare cât mai bună, nu s-a discutat de promovare, dacă ne clasăm în primele 5-6 echipe la finalul turului, ne putem propune ceva mai îndrăzneț în retur. ”
”Se poate face o echipă frumoasă”
Și Jerry Gane e convins că CSM o să joace un fotbal de calitate în viitor: ”Sunt mulțumit, am deschis scorul repede, apoi mă așteptam la o mai mare presiune din partea noastră, în schimb, ne-am retras puțin și le-am cedat oaspeților puțină posesie, dar fără să aibă ocazii la poarta noastră. A doua parte, am vorbit la vestiare, am jucat mult mai bine, am căutat golul doi, am avut ocazii, după trei egaluri, avem ceva teamă să nu scăpăm victoria. Am făcut 2-0 pe final, am meritat această victorie, suntem neînvinși de patru jocuri. Este nevoie de timp ca să creăm o echipă frumoasă și cred că suntem pe drumul cel bun.”
Dina a rezistat doar patru etape
Fostul atacant al Universității Craiova, Robert Dina, a rezistat doar patru etape la CSM. Nemulțumit că a fost rezervă în meciurile cu Balotești și Berceni, Dina a fost extrem de nervos după prima victorie a Viperelor și, o zi mai târziu, a obținut rezilierea contractului. Gruparea din Zăvoi are variante pentru postul de atacant: Grigore Ceapă, Bogdan Geantă, Costin Stoica și Ovidiu Mihai. Joi se va afla și dacă în lot o să fie inclus Florin Costea, aflat în probe la o echipă din Golf.
Rezultatele etapei:
Academica – Chindia 0-2
Foresta Suceava – CS Baloteşti 4-1
Dacia Unirea – ASU Poli 4-1
Metalul Reşiţa – UTA B. Doamnă 0-1
CS Mioveni – Un. Tărlungeni 1-0
Şoimii Pâncota – Olimpia Satu Mare 0-9
Luceafărul Oradea – Juventus 0-1
CS Afumaţi – Sepsi OSK 1-1
CSM Rm. Vâlcea – ACS Berceni
FC Braşov – Dunărea Călăraşi 3-0
Clasament:
1. Chindia 4 12 (+9)
2.UTA BD 4 10 (+4)
3. FC Brașov 4 10 (+4)
4. Juventus 4 9 (+3)
5. D.U. Brăila 4 9 (+3)
6. CS Afumați 4 7 (-2)
7. Olimpia S. Mare 4 7 (+1)
8. Sepsi Sf. Gheorghe 4 7 (+1)
9. Dacia Mioveni 4 7 (+1)
10. Academica Clinceni 4 6 (0)
11. Un. Târlungeni 4 6 (0)
12. CSM Rm. Vâlcea 4 6 (0)
13. Foresta 4 6 (0)
14. Dunărea Călărași 4 4 (-2)
15. CS Balotești 4 4 (-2)
16. Luceafărul 4 3 (-6)
17. ASU Poli 4 1 (-5)
18. ACS Berceni 4 0 (0)
19. Metalul Reșița 4 0 (-6)
20. Șoimii Pâncota 4 0 (-6)
Etapa viitoare:
Sepsi OSK – Academica
Juventus – CS Afumaţi
Olimpia S. Mare – Luceafărul Oradea
Dunărea Călăraşi – Şoimii Pâncota
Un. Tărlungeni – FC Braşovv
UTA B. Doamnă – CS Mioveni
ASU Poli – Metalul Reşiţa
CS Baloteşti – Dacia Unirea
ACS Berceni – Foresta Suceava
Chindia – CSM Rm. Vâlcea
Pentru CSM au marcat în acest campionat: B. Geantă (3), Cîrstea (1), Cristea (1)
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu