Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

GRAV! Datorii de 9 milioane de euro pentru CONCEDIILE MEDICALE în VÂLCEA

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vâlcea se confruntă cu o criză fără precedent: întârzie cu peste un an decontarea concediilor medicale către angajatori. Restanțele au ajuns la aproximativ 47 de milioane de lei, echivalentul a peste 9 milioane de euro!
Declarația a fost făcută joi, în cadrul unei conferințe de presă, de către directorul instituției, Alin Voiculeț, care a recunoscut întârzierea masivă:
„Am plătit abia acum cererile din luna iunie 2024. Suntem cu un an în urmă, deși legea prevede un termen de 60 de zile. Avem restanțe la restanțe și așteptăm fonduri suplimentare pentru a ne achita obligațiile.”


Deși, paradoxal, numărul concediilor medicale este în scădere, banii continuă să lipsească. În aprilie 2025 au fost înregistrate 3.850 de concedii medicale, față de 4.087 în aprilie 2024.
„Numărul este mai mic, dar presiunea financiară rămâne. Am intensificat controalele la angajatori și furnizorii de servicii medicale pentru a evita abuzurile”, a mai spus Voiculeț.


Firmele suportă costurile din buzunarul propriu

Criza afectează grav angajatorii, care trebuie să susțină indemnizațiile medicale din fonduri proprii, fără să primească rambursările legale. Mulți manageri avertizează că această situație pune în pericol stabilitatea financiară a firmelor și plata salariilor.

CJAS Vâlcea speră într-o rectificare bugetară rapidă. Până atunci, însă, sute de angajatori din județ așteaptă, cu frustrare și nervi întinși, banii promiși de stat.