Locuitorii din mai multe zone ale municipiului Râmnicu Vâlcea au rămas astăzi fără apă potabilă, ca urmare a unor lucrări executate de Apavil S.A. pentru relocarea unei conducte de alimentare cu apă.
În intervalul orar 09:00 – 16:00, furnizarea apei potabile este întreruptă pe strada Straubing (pe tronsonul cuprins între strada Săliștea Nouă și strada Valea Dumitrana), precum și pe străzile Irina Satchi, Stăncioiului, Izlazului și Valea Dumitrana.
Măsura este necesară pentru relocarea conductei din PEHD 160 mm, aflată în dreptul imobilului cu nr. 220 de pe strada Straubing.
Reprezentanții Apavil S.A. au anunțat că echipele de intervenție depun eforturi pentru scurtarea duratei lucrărilor, astfel încât disconfortul consumatorilor afectați să fie cât mai redus.
Pentru a menține calitatea apei după reluarea furnizării, vor fi efectuate purjări în zona afectată și în cele adiacente, în scopul eliminării eventualelor impurități. Apavil recomandă consumatorilor să lase apa să curgă pentru o scurtă perioadă, până la eliminarea apei cu impurități, fenomen care poate apărea ca urmare a lucrărilor.
În plus, operatorul anunță că cheltuielile aferente cantității de apă eliminată vor fi suportate de Apavil, pe baza unei solicitări scrise din partea consumatorilor sau telefonic, la numărul 0350 802 160, solicitare care va fi confirmată de specialiștii societății, conform regulamentului în vigoare.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu