Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Timpul înseamnă creier: reacționează rapid în caz de accident vascular cerebral

Un accident vascular cerebral (AVC) este o urgență medicală majoră, iar intervenția rapidă poate face diferența între o recuperare completă și complicații ireversibile. Medicii atrag atenția asupra importanței prezentării la spital în primele 4 ore și jumătate de la apariția primelor semne. În acest interval, pacientul poate beneficia de tromboliză, un tratament eficient disponibil în cadrul Programului Național de Tromboliză, în care este inclus și Spitalul Județean de Urgență Vâlcea.

Semnele unui AVC: aplică metoda FAST

Identificarea rapidă a simptomelor este esențială. Metoda FAST este un instrument simplu și eficient:

F – Față: Cere-i persoanei să zâmbească. Un colț al gurii este căzut?

A – Brațe: Roag-o să ridice ambele brațe. Unul cade sau nu poate fi mișcat?

S – Vorbire: Spune o propoziție simplă. Este vorbirea neclară sau confuză?

T – Timp: Dacă observi aceste semne, sună imediat la 112.

Alte simptome care pot indica un AVC:

Slăbiciune sau amorțeală bruscă într-un braț, un picior sau pe o parte a feței

Pierderea bruscă a vederii la un ochi sau la ambii

Tulburări de echilibru, amețeli, dificultăți de coordonare

Nu amâna. Fiecare minut contează.

În cazul unui AVC, nu trebuie așteptat să treacă. Apelul imediat la 112 și prezentarea rapidă la spital pot salva viața pacientului și pot reduce riscul de dizabilități permanente.

Spitalul Județean de Urgență Vâlcea este centru acreditat pentru tratamentul AVC acut. Echipa medicală este pregătită să intervină conform celor mai noi protocoale internaționale, oferind șansa unui tratament eficient și sigur.

Fii atent la semne. Fii informat. Poți salva o viață – poate chiar a ta.