Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Tunelul Curtea de Argeș – Sibiu străpuns complet săptămâna viitoare! Vizite pentru public pe 27 aprilie și inaugurare planificată pentru vara 2026

Primul tunel autostradier modern din România, construit de PORR, va respecta standarde europene de siguranță și tehnologie. Pro Infrastructură: „Greul a trecut, dar mai sunt etape complexe până la deschidere”.

Săptămâna viitoare, constructorii de la PORR vor finaliza săparea celui de-al doilea tub al tunelului de pe Autostrada A1, între Curtea de Argeș și Sibiu, marcând un moment istoric pentru România: finalizarea primului tunel autostradier adevărat din țară.

Conform Asociației Pro Infrastructură, care a oferit detalii exclusive, evenimentul este urmat de o zi deschisă pentru public pe 27 aprilie, când cei curioși vor putea vizita șantierul. „Chiar dacă mai sunt provocări și multă muncă în față, în mare parte greul a trecut”, precizează sursa. Inaugurarea celor aproape 10 km de autostradă, inclusiv tunelul, este așteptată în vara anului 2026, cu peste 6 luni înainte de termenul contractual din martie 2027.

Tunelul va fi dotat cu iluminat adaptiv, care reduce orbirea la intrarea și ieșirea din tunel, senzori și camere care detectează vehicule staționate și transmit alertă imediată către Centrul de Control de la Bascov, precum și trei galerii de legătură între tuburi – două pietonale și una pentru vehicule de intervenție. De asemenea, vor fi instalate sisteme avansate de ventilație și protecție anti-incendiu, iar autoritățile vor aplica proceduri speciale pentru situații de urgență.

„Este primul tunel rutier modern din România, așa că pregătirea autorităților este și ea o premieră”, subliniază Pro Infrastructură.

Deși săparea se finalizează în următoarea săptămână, până la deschiderea efectivă a traficului mai sunt necesare aproximativ 16 luni. Această perioadă va fi dedicată instalării sistemelor tehnice, testării tuturor componentelor și finalizării procedurilor de omologare. „Etapele sunt complexe și secvențiale – nu pot fi accelerate”, explică reprezentanții asociației.

În ciuda progresului semnificativ, lucrările rămân intensive, iar autoritățile insistă pe respectarea tuturor normelor de siguranță înainte de punerea în funcțiune a infrastructurii.

Odată deschis, tunelul va facilita circulația pe unul dintre cele mai așteptate segmente ale Autostrăzii A1, reducând timpul de călătorie dintre Curtea de Argeș și Sibiu și îmbunătățind conectivitatea rutieră a țării.