Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO : Lemne confiscate si dosar penal pe numele unui bărbat

Dosar penal pe numele unui barbat de 52 de ani, din Alba, ce transporta lemne, pe raza localității Brezoi.

IPJ VÂLCEA informează :

CONFISCARE MATERIAL LEMNOS

La data de 6 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Brezoi au oprit pentru control, pe DN 7A, în localitatea Brezoi, un ansamblu de vehicule, la volanul căruia se afla un bărbat, de 52 de ani, din județul Alba.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta nu deținea documente de transport sau proveniență pentru cantitatea de peste 10 metri cubi de material lemnos pe care o transporta.

Vehiculul utilizat pentru efectuarea transportului, precum și materialul lemnos aferent au fost indisponibilizate și înaintate Ocolului Silvic Voineasa.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal în vederea continuării cercetărilor și luarea măsurilor legale care se impun.