Începând de miercuri, 7 mai, la ora 15:00, Vaticanul intră într-o izolare comunicațională totală, într-o măsură fără precedent menită să asigure confidențialitatea procesului de alegere a noului Papă. Rețelele de telefonie mobilă și comunicațiile radio vor fi complet dezactivate pe întreg teritoriul statului papal, pentru a preveni orice scurgere de informații din conclavul cardinalilor.
Decizia a fost anunțată oficial tuturor locuitorilor și angajaților din Vatican, în contextul începutului procesului strict și secret prin care 133 de cardinali se vor reuni în Capela Sixtină pentru a desemna următorul Suveran Pontif. În fiecare noapte, participanții la conclav vor fi cazați în Casa Santa Marta, aflată în interiorul Vaticanului.
Pentru a garanta discreția absolută a deliberărilor, autoritățile au oprit deja toate camerele și senzorii din Capela Sixtină, iar spațiul a fost verificat amănunțit pentru a elimina orice dispozitiv de înregistrare. De asemenea, toți cei implicați în proces – fie că este vorba de cardinali, personal auxiliar sau tehnicieni – sunt obligați să depună un jurământ strict de confidențialitate. Orice încălcare a acestui angajament poate duce la excomunicare.
Votul cardinalilor pentru desemnarea noului Papă va începe miercuri, la ora 16:30. Conform regulilor Bisericii Catolice, doar candidatul care va obține două treimi din voturi va putea fi declarat câștigător. Până atunci, Vaticanul va rămâne complet izolat de lumea exterioară.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu