Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cristian Buican: „Vâlcea are nevoie de Drumul Expres Găneasa – Râmnicu Vâlcea – Tigveni! Ministerul Transporturilor trebuie să înceteze tergiversările!”

Un proiect rutier de importanță strategică pentru județul Vâlcea stagnează din cauza lipsei de voință și a implicării reale din partea Ministerului Transporturilor. Este vorba despre Drumul Expres Găneasa – Râmnicu Vâlcea – Tigveni, o legătură rutieră vitală care ar conecta județul direct la Autostrada Sibiu–Pitești și ar impulsiona dezvoltarea economică a zonei.

Deputatul PNL Cristian Buican a atras atenția, în cadrul unei declarații politice susținute în Parlament în data de 7 mai, asupra întârzierilor nejustificate și lipsei de transparență în privința acestui proiect. Deși contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate a fost semnat în anul 2023, până în prezent – în 2025 – nu există niciun document avizat și niciun angajament ferm din partea autorităților pentru finanțare sau execuție.

„Ministerul Transporturilor evită constant să dea răspunsuri clare la întrebările transmise oficial, iar CNAIR invocă un pretins trafic insuficient fără să prezinte date concrete sau anexele studiului de trafic”, a subliniat deputatul.

Buican consideră că este inadmisibil ca un proiect cu un asemenea impact pentru județul Vâlcea să fie blocat pe baza unor concluzii netransparente și discutabile. În opinia sa, locuitorii județului merită infrastructură modernă, condiții sigure de transport și un Guvern care nu se limitează doar la dezvoltarea regiunilor metropolitane.

În acest context, parlamentarul solicită Ministerului Transporturilor următoarele măsuri concrete:

-Avizarea de urgență a studiului de prefezabilitate;

-Publicarea integrală a documentației, inclusiv anexele privind traficul;

-Includerea proiectului în lista investițiilor strategice pentru perioada post-2027;

-Stabilirea unui calendar clar pentru implementarea lucrărilor.

„Vâlcea nu mai poate aștepta! Dezvoltarea reală a județului nostru începe cu investiții serioase în infrastructura de transport. Le cer autorităților centrale să lase deoparte promisiunile și să treacă la fapte”, a transmis deputatul Cristian Buican.