-Autoritățile îl caută cu disperare pe Emil Gânj, un bărbat considerat extrem de periculos, care a incendiat casa în care se afla fosta sa parteneră. Anda avea doar 23 de ani. A murit arsă de vie.
România este din nou martora unei tragedii anunțate. Emil Gânj, în vârstă de 37 de ani, este căutat la nivel național după ce, marți dimineață, a provocat un incendiu în locuința fostei sale partenere, în județul Mureș. Tânăra, în vârstă de 23 de ani, nu a avut nicio șansă – a fost găsită carbonizată în propria casă.
Bărbatul, considerat de Poliția Română extrem de periculos, se află în libertate, deși ar fi trebuit să fie în închisoare. A fost condamnat anterior pentru omor calificat, eliberat condiționat cu peste 5 ani înainte de termen și, în ciuda unui nou mandat de executare a pedepsei emis în urmă cu mai bine de o lună, nu a fost găsit nici până azi.
Gânj a fost condamnat în 2011 la 15 ani și 6 luni pentru omor. Ar fi trebuit să iasă din penitenciar în ianuarie 2026. Cu toate acestea, în noiembrie 2020, Judecătoria Târgu Mureș a decis să-l elibereze condiționat. Penitenciarul s-a opus, dar judecătorii au considerat că „a dat dovezi de îndreptare” și că „antecedentele nu sunt suficient de grave”.
Rezultatul? În 2024, a început să o agreseze pe Anda, fosta parteneră. A fost emis un ordin de protecție împotriva lui, i s-a montat brățară electronică, iar judecătorii au dispus arestarea sa preventivă. Dar el a dispărut. Și nimeni nu l-a prins.
În februarie 2025, a răpit-o pe tânără și a bătut-o din nou. A fost găsită într-un magazin, în stare de șoc. În aprilie, instanța a decis ca Gânj să execute 2 ani de închisoare pentru încălcarea ordinului de protecție, la care se adăugau 1867 de zile din pedeapsa veche pentru omor.
Pe 4 iunie 2025, Judecătoria Luduș a emis mandatul de executare a pedepsei. Dar autoritățile nu au reușit nici atunci să îl captureze.
Astăzi, tragedia s-a produs. Anda a murit. Arsă de vie în casa incendiată de bărbatul care nu avea voie să se apropie de ea.
Emil Gânj este acum oficial căutat de toate structurile de ordine publică. Poliția avertizează că este periculos și cere cetățenilor care îl văd să nu încerce să intervină, ci să sune imediat la 112.
Este al 28-lea caz de femicid din România doar în acest an.Un stat care nu și-a protejat victima. Un criminal liber. O tânără ucisă în chinuri. Și o țară întreagă care, din nou, întreabă: cine plătește pentru această moarte?























Lasă un comentariu