Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat recent „lista rușinii”, care cuprinde peste 500 de instituții și companii publice din țară ce înregistrează datorii la bugetul de stat. La nivel național, restanțele totale depășesc 582,9 milioane de lei, însă județul Vâlcea se remarcă printr-o prezență… inexistentă pe această listă.
Nicio primărie, spital sau altă instituție publică din Vâlcea nu figurează printre datornicii statului, semn că administrațiile locale și entitățile subordonate au reușit să-și gestioneze eficient bugetele și să-și achite obligațiile fiscale la timp.
„Pentru a încuraja achitarea acestor sume, la începutul lunii noiembrie 2025, ANAF va trimite notificări oficiale tuturor instituțiilor și autorităților publice care înregistrează restanțe”, au precizat reprezentanții instituției.
Pe lista publicată de ANAF se află nume importante, precum Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (136,5 milioane de lei datorii), Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Îmbunătățiri Funciare (87 milioane de lei) și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (29,1 milioane de lei). În top mai figurează Municipiul Făgăraș, Spitalul CFR Constanța și mai multe comune din județele Mureș și Hunedoara.
Absența completă a județului Vâlcea de pe această listă arată o disciplină financiară rar întâlnită în administrația publică locală. Într-un context economic dificil, în care multe instituții se confruntă cu datorii acumulate, Vâlcea oferă un exemplu pozitiv de gestionare responsabilă a fondurilor publice.
Lista completă a instituțiilor datornice este disponibilă pe site-ul ANAF.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu