„UPU, dincolo de uși, dincolo de așteptare, dincolo de aparențe” – așa începe mesajul care a stârnit reacții puternice în mediul online și care descrie, fără ocolișuri, realitatea din Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.
Autorul mesajului colaborează profesional cu secția UPU din anul 2018, de aproape opt ani. Însă legătura sa cu acest loc nu este doar una profesională. A fost pacient, aparținător, părinte care a ajuns la Urgențe cu copiii, cu părinții, cu rude și oameni apropiați. Tocmai de aceea spune că UPU este un loc pe care îl cunoaște „din interior, cu bune și cu grele”.
Contrar percepțiilor frecvente din spațiul public, problema UPU nu este lipsa de competență sau nepăsarea personalului medical. Medicii și asistenții sunt bine pregătiți și implicați. Problema reală este suprasolicitarea. Într-o zi obișnuită, nu într-una excepțională, se înregistrează peste 250 de prezentări în 24 de ore.
Sunt 250 de pacienți, fiecare cu propria durere, cu frică, cu întrebări, la care se adaugă aparținătorii, tensiunea emoțională și presiunea continuă. Nu este vorba doar despre a „vorbi” cu oamenii, ci despre a consulta corect, a examina, a lua decizii medicale, a trimite pacienții la investigații, a reveni asupra cazurilor, a explica și a liniști. Iar în UPU, o greșeală nu este una banală, ci poate avea consecințe grave.
Mesajul atrage atenția și asupra unui aspect sensibil: o parte importantă din aglomerație este generată de prezentări care nu reprezintă urgențe reale. Afecțiuni precum unghii încarnate, furuncule apărute peste noapte, constipații sau probleme ce pot fi rezolvate în ambulatoriu ajung, totuși, în UPU. Toate acestea consumă timp, energie și resurse care ar trebui direcționate către pacienții aflați în pericol real.
Autorul recunoaște onest că și el a apelat, la un moment dat, la UPU pentru un consult ce ar fi putut fi realizat în ambulator. Însă subliniază un lucru esențial: dacă alegem UPU ca soluție rapidă, trebuie să acceptăm și timpii mari de așteptare. UPU nu este o cale rapidă, ci un serviciu destinat urgențelor reale.
O altă problemă profundă, despre care se vorbește prea puțin, este modul în care este gândit sistemul. Medici de specialitate care își încep ziua pe secție la ora 8 dimineața sunt chemați în UPU la două noaptea, intră în gardă și rămân responsabili și pentru pacienții internați. A doua zi ies din spital după-amiaza, după peste 30 de ore de muncă continuă.
Întrebarea pusă în mesaj este una simplă și incomodă: după o noapte întreagă fără somn, mai suntem la capacitate maximă? Mai luăm decizii clare? Mai avem aceeași răbdare? Medicii și asistenții sunt oameni, iar oboseala se acumulează. Din păcate, sistemul nu permite întotdeauna ca după gardă să existe repaus real.
Mesajul se încheie cu un apel la empatie și înțelegere. Dincolo de ușa UPU sunt ore nesfârșite de muncă, decizii grele, responsabilitate și epuizare. UPU nu este un loc rece, ci un loc plin de oameni care muncesc la limită și care încearcă, zi de zi, să facă bine.
Poate că, înainte de a judeca sau de a ne enerva în sala de așteptare, ar trebui să ne punem o întrebare simplă: „Aș putea eu să fac asta, zi de zi, cu sute de oameni?”