O amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol a avut loc pe 8 aprilie, pe râul Olt, fiind desfășurată de jandarmii din Vâlcea, în colaborare cu reprezentanții Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Vâlcea.
Verificările au fost efectuate în jurul orei 11:30, la aproximativ un kilometru în aval de CHE Zăvideni, unde oamenii legii au descoperit fapte de natură penală privind regimul pescuitului. În acest caz, au fost întocmite acte de sesizare conform prevederilor Legii nr. 176/2024 privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii.
În urma intervenției, au fost ridicate în vederea confiscării aproximativ 1.800 de metri de plasă de tip plurifilament, o ambarcațiune folosită la pescuit, precum și cantitatea de pește prinsă ilegal.
Totodată, jandarmii au constatat nereguli și în cazul unui bărbat în vârstă de 64 de ani, care desfășura activități de pescuit comercial fără a respecta condițiile prevăzute în autorizație. Acesta utiliza o ambarcațiune neinscripționată, încălcând astfel prevederile legale, fiind întocmite documente de sesizare și în acest caz.
Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu reprezentanții AJVPS Vâlcea, care au intervenit pentru scoaterea din apă a uneltelor de pescuit interzise, contribuind la protejarea fondului piscicol și la prevenirea activităților ilegale.
Autoritățile reamintesc că pescuitul trebuie practicat cu respectarea legislației în vigoare, iar utilizarea uneltelor interzise constituie infracțiune. Respectarea regulilor este esențială pentru protejarea biodiversității și menținerea echilibrului ecosistemelor acvatice.
De asemenea, începând cu data de 9 aprilie și până la 7 iunie, este instituită perioada de prohibiție generală la pescuit, fiind interzis pescuitul în habitatele piscicole naturale.
Jandarmeria Vâlcea anunță că va continua astfel de acțiuni, în colaborare cu instituțiile competente, pentru a combate faptele care afectează mediul și resursele naturale.


























Lasă un comentariu