Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Șoselele din Drăgășani au „luat foc”! 24 de permise suspendate și zeci de amenzi într-o singură acțiune a Poliției

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Drăgășani, împreună cu cei ai posturilor de poliție arondate, au desfășurat luni, 1 iunie 2026, o amplă acțiune pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor de circulație.

Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 15:00 – 19:00 și a avut ca obiective combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, menținerea ordinii și siguranței publice, precum și prevenirea migrației ilegale. Activitățile au fost organizate în cadrul planului de măsuri implementat de Serviciul Rutier pentru minivacanța de Rusalii.

În cele patru ore de verificări, oamenii legii au legitimat aproximativ 100 de persoane și au controlat 55 de autovehicule.

Bilanțul acțiunii este unul semnificativ: 66 de sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare totală de peste 60.000 de lei. Cele mai multe dintre acestea au fost acordate pentru încălcarea normelor de circulație.
Totodată, polițiștii au reținut 24 de permise de conducere. Dintre acestea, 20 au fost suspendate pentru depășirea cu peste 50 km/h a limitei legale de viteză, iar alte patru pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare.

Reprezentanții IPJ Vâlcea anunță că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, scopul principal fiind reducerea numărului de accidente și creșterea siguranței pe drumurile publice.