De la instalarea sa în fotoliul de primar al celui de al doilea municipiu al Vâlcii, Drăgăşani, mai exact din vara anului 2008, social-democratul Cristian Nedelcu nu a întocmit niciun proiect în beneficiul cetăţenilor. Este drept că a dus la îndeplinire proiectele concepute de predecesorul său, liberalul Gheorghe Iordache, însă nici măcar acest merit nu poate fi reţinut ca aparţinând actualului şef al administraţiei din Drăgăşani. Aceasta deoarece Iordache a lăsat proiectele continuate de Nedelcu aproape în stadiul terminal. Cu toate acestea, pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Drăgăşani, www.primariadragasani.ro, sunt postate o multitudine de proiecte, unele în faza de implementare, altele în faza de evaluare. În prima categorie, regăsim: Şoseaua de centură Ocolirea Municipiului Drăgăşani – proiect finanţat prin POR 2007-2013 în valoare totală de 23.499.488 de lei noi a fost realizat de fosta administraţie liberală a urbei vinului. În ceea ce priveşte acest proiect, actualul primar al Drăgăşaniului ar trebui să îşi asume nu meritul realizării acestuia, cât faptul că l-a continuat astfel încât lucrările care se derulează la ora actuală sunt de natură a lăsa fără case peste o sută de familii de pe strada Avram Iancu şi nu numai. Fapt pentru care Nedelcu s-a ales cu plângeri pe la diverse organe abilitate să îl ia la rost.”Şefa” grupului de cetăţeni care a făcut aceste reclamaţii este o localnică de pe strada Avram Iancu, pe nume Maria Lupu. Aceasta a sesizat şi o serie de nereguli şi a luat parte la câteva discuţii în urma cărora a tras concluzia că atribuirea contractului de desfăşurare a lucrărilor nu s-a făcut întocmai ca la carte, iar în ceea ce priveşte exproprierile din zonă, există foarte mari interese, actuala administraţie, dar şi fosta, având de câştigat de pe urma acestora, prin intermediul unui cerc de interese din care fac parte mai multe persoane cu greutate. Femeia a pus totul pe hârtie şi a mers glonţ la DNA, primarul Nedelcu dând acum socoteală pentru modul defectuos în care a continuat acest proiect al predecesorului său, proiect cu care se mândreşte însă că îi aparţine, pentru el faptul că nişte familii riscă să rămână fără agoniseala de o viaţă, neavând nicio importanţă. „Eu consider că acest proiect este de bun augur pentru Drăgăşani. Trebuie să se facă, aşa cum este el, bun sau rău, pentru că aduce bani la bugetul local!”, a spus în nenumărate apariţii televizate şeful actualului executiv drăgăşenean. Ambulatoriu la spitalul Costache Nicolescu Drăgăşani Dezvoltarea Ambulatoriului Spitalului municipal din Drăgăşani este un alt proiect postat pe site-ul primăriei urbei vinului chiar în dreapta pozei primarului Cristian Nedelcu, deşi este tot un proiect conceput de fostul primar Gheorghe Iordache, împreună cu directorul Spitalului Drăgăşani de atunci, Gheorghe Tănasie, şi finanţat prin POR 2007-2013. Valoarea totală a acestuia este de 2.234.853 de lei noi. Mai mult, şi acesta a fost lăsat de fostul primar în stadiu terminal, dovadă a acestui lucru fiind chiar faptul că acest lucru s-a realizat deja în anul 2010, actualmente făcându-se ultimele finisaje, deşi termenul de realizare era anul 2013. A uitat de Muzeul Viei şi Vinului Pe acelaşi site este menţionat, printre proiectele realizate de social-democratul Cristian Nedelcu, şi cel privind reabilitarea Muzeului Viei şi Vinului. Nedelcu a postat însă acel proiect pe site-ul instituţiei pe care o conduce doar din speranţa că va câştiga câteva voturi în plus, la alegerile din vara anului 2012. Potrivit site-ului în cauză, acel proiect ar fi finanţat prin POR 2007-2013. Nedelcu se mândreşte cu acest proiect în valoare totală de 5.408.684 de lei noi, însă Muzeul Viei şi Vinului, unul dintre simbolurile celui de al doilea municipiu al Vâlcii, nu numai că nu a fost modernizat, dar actualul edil l-a lăsat de izbelişte, definitiv. Aceasta, dacă este să ţinem cont de faptul că ultimul care s-a mai îngrijit de această instituţie culturală a fost, potrivit Marianei Ancuţa, responsabilul de muzeu, tot fostul primar liberal Gheorghe Iordache. Astfel, pe ultima sută de metri a celui de al doilea mandat, Iordache a montat o centrală termică modernă la acest muzeu şi a donat, prin firma sa, un mobilier vechi care a permis chiar înfiinţarea unei noi secţii. Parcul Batca – modernizat tot de fostul primar Din cea de a doua categorie de proiecte, respectiv cele aflate în stadiul de evaluare, pe site-ul Primăriei Drăgăşani, au fost postate fie proiecte a căror importanţă pentru cetăţeni nu o vedem, fie proiecte concepute tot de fosta administraţie. Printre proiectele concepute tot de predecesorul lui Nedelcu, dar pentru care îşi asumă meritele actualul edil-şef al Drăgăşaniului, se numără şi cel privind înfiinţarea unui „Parc de agrement într-o capitală a vinului”. Este tot un proiect finanţat prin POR 2007-2013 şi care are o valoare totală de 550.235 de lei noi. De asemenea, Nedelcu a avut tupeul fantastic să îşi însuşească şi proiectul care prevedea „Extinderea Grădinii Publice Batca”, un proiect finanţat din fondul de mediu prin Administraţia Fondului de Mediu, cu o valoare totală de 13.932.232 lei. După cum se poate vedea, parcul Batca a fost modernizat, iar Nedelcu nu a făcut decât să semneze recepţia lucrărilor. Parcul Batca a fost finalizat chiar în perioada în care Nedelcu abia îşi depunea jurământul pentru numirea în funcţia de primar, în anul 2008. Astfel, Zilele Drăgăşaniului din anul primului mandat al social-democratului au constituit un prilej pentru toată floarea PSD-istă de a asista la tăierea panglicii. Toate acestea în timp ce ura pentru fostul primar, cel al cărui merit este de fapt, făcând ca noua administraţie să îl ţină pe acesta cât mai departe de inaugurarea proiectului său de căpătâi. Iordache a luat atunci parte la manifestare ca simplu spectator, însă la lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile europarlamentare, Nedelcu a admis, cu jumătate de glas, ce-i drept, că el doar a continuat ce a început predecesorul său. Acum, iată, revine la ideea cum că toate meritele îi aparţin în exclusivitate. A distrus monumente florare Un alt proiect despre care se face vorbire pe acelaşi site, la categoria „Proiecte în fază de evaluare”, este cel legat de „Dezvoltarea şi modernizarea iluminatului public şi a spaţiilor verzi în Drăgăşani” – proiect finanţat prin POR 2007-2013 şi care are o valoare totală de 7.708.706 de lei noi. Analizate pe rând, reiese că aceste două secţiuni ale proiectului în cauză nu sunt decât alte gogoriţe electorale marca Cristian Nedelcu. În primul rând, pentru că iluminatul public, cel puţin în cartierul din partea estică a urbei vinului pare că încă nu s-a inventat. Cât despre iluminatul public în restul celui de al doilea municipiu al Vâlcii, este asigurat mai rău decât se asigura pâinea pe vremea cartelelor comuniste. Şi pentru că atunci când vorbim despre un municipiu condus de un primar de teapa social-democratului Cristian Nedelcu, este întotdeauna loc şi de mai rău, despre spaţiile verzi nici nu mai are rost să discutăm. Aceasta deoarece, deşi, iată, pe site-ul primăriei, Nedelu se laudă că acordă o atenţie deosebită acestui aspect, pe „tarla”, realitatea este de-a dreptul dureroasă: primarul Nedelcu a ordonat tăierea unor tui seculare care încadrau, de o parte şi de cealaltă, strada pietonală a Drăgăşaniului, înlocuindu-le cu nişte suporţi din fier în care a fixat câteva ghivece cu flori. Nu mai spunem că tuile respective aveau o valoare semnificativă dată de vechimea lor, însă aveau şi proprietatea de a asigura un plus de verdeaţă indiferent de anotimp, în vreme ce suporturile din metal ale primarului Nedelcu, iarna, transformă Drăgăşaniul într-un municipiu desprins parcă din poeziile bacoviene. Luat la rost de fostul primar, liberalul Gheorghe Iordache, cu privire la această gândire destructivă, într-una din şedinţele de Consiliu Local, Nedelcu a avut o explicaţie chiar mai sumbră decât atmosfera oferită de „creaţiile” sale: „Tuile erau foarte bătrâne. Trebuiau întinerite!” Banii cetăţenilor risipiţi pe instruirea angajaţilor primăriei Proiectele pentru care Nedelcu îşi poate asuma toate meritele sunt doar două la număr şi nu sunt deloc unele menite să satisfacă interesele cetăţenilor. Este vorba despre un Masterplan prin care Nedelcu urmăreşte să îi determine pe cei care îl vor urma la conducerea Drăgăşaniului să pună în aplicare proiectele începute de el în acest mandat, chiar dacă acestea nu sunt deloc benefice comunităţii. „Masterplanul de dezvoltare durabilă a Municipiului Drăgăşani Instrument la standarde europene pentru luarea deciziilor în mod eficient şi eficace la nivel politico-administrativ” este un proiect finanţat din Fondul Social European prin PO-DCA, în valoare totală de 847.575 lei. Aşa se face că s-au risipit zadarnic tot atâţia bani cât ar fi costat aducerea la standarde occidentale a stadionului municipal din Drăgăşani precum şi amenajarea unei săli de sport moderne, ori extinderea şi reabilitarea celei existente, astfel încât să corespundă normelor europene în vigoare… Este, chiar şi în opinia colegilor de partid ai primarului Cristian Nedelcu, un proiect la care s-a muncit fără nici un sens, eforturile unui bun primar trebuind să se concentreze către cu totul altceva. Apropo de eforturile primarului Nedelcu şi de banii publici risipiţi fără rost, un alt proiect conceput de „geniul pustiu” primarului din Drăgăşani este cel care a vizat „Implementarea sistemului de management al calităţii la nivelul Primăriei municipiului Drăgăşani”, un proiect finanţat din Fondul Social European prin PO-DCA şi prin care au fost aruncaţi pe şcolarizarea angajaţilor primăriei din urbea vinului, nu mai puţin de 333.242 lei, adică tot cam atâţia bani câţi ar mai fi necesari pentru finalizarea lucrărilor la Palatul de Cultură de care este atât de multă nevoie, în cel de al doilea municipiu al Vâlcii.
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu