După 65 de ani, americanii își fac simțităprezența realăîn țara noastră, prin instalarea unui scut antirachetă, proiect militar îndreptat spre țările islamice, gazdele teroriștilor internaționali și promotoarele tulburării păcii universale. Intrarea sub scutul antirachetăeste, fără îndoială, un lucru bun, din cel puțin două puncte de vedere. În primul rând, aceasta este o garanție de securitate suplimentară, foarte importantă, pentru că excede protecția pe care o asigurăcalitatea de membru al NATO. În al doilea rând, această implicare în proiectul scutului reprezintăo schimbare de statut a României atât în relația cu Statele Unite, relație care atinge cea mai mare intensitate din ultimii zeci de ani, dar și în general, pe plan mondial. Pe acest fond, îmi aduc aminte cum bunicii noștri, că rora comuniștii le oferiserăîn anii 50 „onoarea” de a munci „forțat” pentru a inaugura Canalul Dunăre-Marea Neagră, cel mai sigur mijloc al înaintașilor lui Iliescu și Geoanăde a extermina „burjuii” și „bandiții”, au așteptat ani de-a rândul americanii. După euforia din Decembrie ’89, în 1990 și 1992, au avut enorma dezamăgire de a-l vedea ales președinte pe bolșevicul Iliescu deși ei i-au susținut, din răsputeri, pe Ion Rațiu și pe Emil Constantinescu. Nu au apucat, sărmanii, săvadăintrarea în NATO, primul pas spre venirea americanilor la Dunăre și Marea Neagră. Mai ales, nu au apucat sătrăiască ziua de azi, când România a fost inclusăîntr-un sistem complet de securitate, jinduit de toate țările NATO, o garanție defensivăîmpotriva imperialismului rusesc dar și împotriva terorismului islamic. Poate că e mai bine pentru ei că au murit, pentru că , deși s-ar fi bucurat pentru împlinirea așteptărilor, dar, mai ales, pentru țară , nu ar fi înțeles cum de existăoameni, concetățeni de-ai noștri, care cârtesc împotriva acestei mari realizări a națiunii române. S-ar fi întrebat, permanent, dacă respectivii sunt agenți de influențăai KGB, adică trădători de țară sau doar „idioții utili” – „luptătorii pentru pace”, despre care vorbeau Lenin și Stalin, adică chiar aceia care „își cumpărăsinguri funia cu care îi vor spânzura (rușii -n.a.)”. Cu toată ființa, m-aș fi bucurat și eu, dacă asta se-ntâmpla acum 20 de ani, atunci când ne ardea buza mai tare, atunci când toată România îi așteptă, când aveam mare nevoie de ajutorul lor. Acum, însă , nu mai pot săo fac. O fi ea o decizie foarte bună, pentru țară , indiferent că unora le place sau nu, dar nu pot să măbucur pentru cei care vor trage foloasele din tot acest proiect, pentru simplul fapt că nu românul de rând va avea de câștigat, ci tot aceia care s-au înfruptat până acum din seva bietei noastre țărișoare. Intrarea sub scut, că este sau nu diplomație, aratăcă s-a petrecut un lucru deosebit de bun în perioada Băsescu. Este firesc ca țările NATO săbeneficieze de o apărare eficientă, pe care România o primește fără săinvestească . Ce ar fi rău în asta. Poate că era mai bine săse fi inițiat un referendum, se poate, dar momentul și situația în care este țara nu permite. Dar detractorii politici nu înțeleg asta, cum nu înțeleg nici eu de ce am fi noi, cu scut, o țintăpentru alții, iar fără scut nu. Suntem o țintă, din momentul intrării în NATO și nu de acum. Regula orică rui joc este simplă. Pentru a câștiga, trebuie săai o atitudine combatantăîn joc și săiei decizia corectăla momentul oportun. În asta constă maturitatea unui om politic care este cel mai în măsurăsăhotărască ce este de făcut, într-un anumit context geo-politic. Prefer un om ferm, decât unul nehotărât și acesta s-a dovedit săfie Traian Băsescu. Se mai spune că s-ar supăra rușii. Și ce dacă ! De-a lungul istoriei, vecinătatea cu Rusia nu ne-a adus decât necazuri: ne-a furat Basarabia și Bucovina, ne-a furat tezaurul țării din 1916, ne-a furat fabrici întregi După 1944, ne-a furat un munte întreg cu zăcă mânt de uraniu, ne-a dat ciuma roșie… și lista este mult mai lungă. Și atunci cine sunt aceia care se opun acestui scut? Unii se opun pentru că au fost plătiți s-o facă , iar alții din prostie… Rușii nu se sinchisesc de scutul antirachetă, știind că acesta nu reprezintăo amenințare pentru cineva, fiind doar o armădefensivă, de apărare și nu de atac. De ce s-a agitat Rusia la instalarea sa în Cehia și Polonia? Fiindcă rachetele lor ar fi fost distruse în aer și nu ar ajunge ținte în Europa occidentală. Deci scutul este o anihilare a puterii de atac distructiv, dar și politic, al rușilor. Acum Europa le-a dovedit că nu bagăîn seamăpropaganda militaristăa Rusiei și amenințarea cu armele sale. Rusia este moartăde-a binelea, fără comerțul cu restul Europei. Îara aceasta a băgat doar frica în fostele țări din Tratatul de la Warșovia. Arma ei este gazul natural și… doar atât. Dacă Uniunea Europeană procurăgaz din altăparte, Rusia decade rău și va conștientiza că este amenințatăde terorismul islamist la fel ca și SUA și UE. Mădistreazăvalurile făcute de Geoanăși ai lui pretutindenari bolșevici, pe tema scutului, ceea ce dovedește că vizita secretăa candidatului PSD pentru Cotroceni nu a fost întâmplătoare. Moscova avea motivele ei de nemulțumire. Povestea cu caracterul pur defensiv al scutului este mai mult una pentru liniștirea publicului. Nu trebuie săfii militar ca săînțelegi că acest caracter defensiv e, până la urmă, o chestiune de filozofie militarăși politică , o filozofie ce poate fi, la o adică , schimbată. Racheta în sine poate fi folosităși defensiv, și ofensiv. Totuși, în pofida agitației cozilor de topor bolșevice din România, reacția Moscovei nu este una furibundă, probabil și pentru că se așteptăla o asemenea mișcare încă din toamna anului trecut. Și atunci, pentru ce scandal? Tuturor „panicaților” politic, li se poate transmite sănu se mai dea rotunzi, întrebând „cât costăcucuruzul”? Americanii bagăminunea scutului, ei plătesc, nu ni-l vira nimeni în grădina din spatele casei. Știu ei mai bine ce săfacă și cu banu’ și cu sculele respective, nu le lasăpe mâna lu Vasile plotoneru’ care-adoarme în post sau pleacă să-și reguleze pretina.