Dan Diaconescu s-a păcălit rău atunci când a acceptat ca partidul său să fie condus la Vâlcea, de fostul liberal Ion Nicolae. De aici şi până la un dramatic deficit de imagine nu a mai fost decât un pas. În ideea că aşa va racola cât mai mulţi membri pentru partidul proaspăt înfiinţat, Ion Nicolae a luat la pas cele mai sărace comune vâlcene şi, mai ales în sudul Vâlcii, a numit câte un om care să se ocupe de întocmirea tabelelor cu cei mai săraci cetăţeni. După ce a avut grijă, personal sau indirect, ca respectivii să semneze adeziunile de înscriere în partid, a uitat însă ce le-a promis şi anume: un tir cu ajutoare alimentare, până în Crăciun. Crăciunul este în noaptea de vineri spre sâmbătă, adică peste mai puţin de şase zile, dar tirurile nici măcar nu au părăsit Bucureştiul. Mai mult, când liderii locali ai PP-ului l-au sunat să îi spună că sunt gata tabelele cu cei mai neajutoraţi oameni şi că vor să i le înmâneze, acesta a spus: „A, credeam că îmi aduceţi adeziuni, nu tabelele. Tabelele am zis şi eu aşa că poate vor veni ajutoare, dar nu că le dăm sigur ceva!”. Cu alte cuvinte, săracii Vâlcii au mai fost folosiţi încă o dată ca maşinărie de pus pe roate un partid, după care, acum, cu câteva zile înainte de Crăciun, n-au decât să stea cu gura larg deschisă către cer. Poate măcar de acolo să pice o felie de pâine sau de cozonac, căci de la Nicolae – Dinţişor, altceva decât promisiuni nu vor vedea, indiferent la ce partid va mai activa acesta. Ceea ce este şi mai grav e faptul că atunci când mergea prin comune ca să promită acele tiruri de ajutoare alimentare, le spunea tuturor că pot avea încredere în el, căci el şi când era la PNL, nu venea Moş Crăciun la Râmnic până nu dădea el câte o cană de vin fiert la fiecare cetăţean, pe banii lui.
RAUL POP
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu