Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ion Cîlea poartă negocieri pentru deschiderea unei clinici moderne particulare de obstetrică – ginecologie

SPERANŢE. „Această ofertă o considerăm şi interesantă şi avantajoasă având în vedere faptul că, la ora actuală, Maternitatea funcţionează în condiţiile unui grad ridicat de îndatorare către furnizorii de medicamente şi materiale sanitare, iar pe de altă parte, că în unul dintre etajele secţiei de obstetrică ginecologie s-au restrâns toate activităţile” – susţine preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Veşti bune pentru viitoarele mămici din judeţul Vâlcea. Conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea a decis să facă un parteneriat public privat cu o firmă din Cipru pentru realizarea unei clinici ultramoderne particulare de obstetrică – ginecologie şi naşteri. Această clinică va funcţiona în cadrul Maternităţii Vâlcea, ciprioţii solicitând să le fie închiriat un etaj scos din activitate din clădire. Mai mult decât atât, reprezentanţii firmei din Cipru susţin că vor aduce aparatură performantă şi pentru o clinică particulară de imagistică ce va funcţiona în paralel cu secţia RMF din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Ciprioţii vor face investiţii în valoare de peste 5 milioane de euro, ei luându-şi angajamentul de a integra judeţul Vâlcea în reţeaua centrelor medicale care dispun de condiţii performante pentru naşteri şi imagistică şi să concureze cu cele mai renumite clinici de specialitate din ţară. „Această ofertă o considerăm şi interesantă şi avantajoasă având în vedere faptul că, la ora actuală, Maternitatea funcţionează în condiţiile unui grad ridicat de îndatorare către furnizorii de medicamente şi materiale sanitare, iar pe de altă parte, că în unul dintre etajele secţiei de obstetrică ginecologie s-au restrâns toate activităţile. Având în vedere că resursele noastre financiare sunt scăzute şi că nu avem posibilităţi de a infuza fonduri pentru creşterea gradului şi diversităţii de servicii medicale în cele două specialităţi, respectiv de a achiziţiona echipamente şi aparatură de nivel tehnic corespunzător celor utilizate în clinicile public private, am găsit că oferta primită poate deveni o bună oportunitate în acest sens. În consecinţă, noi am formulat un punct de vedere în sensul amintit şi suntem în aşteptarea unui răspuns de principiu din partea administraţiei firmei din Cipru înainte de a începe negocierile” – susţine preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea.

CLAUDIA STANCIU