Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DNA: Gicuţu Deaconeasa a ţepuit statul român cu peste 3,5 milioane de euro

ILEGALITĂŢI. Un nou dosar penal pe numele deja celebrului Gicuţu Deaconeasa, cel ce este acuzat şi în alte cauze că a pus stăpânire pe pădurile Vâlcii prin falsuri. Acesta a fost şef al Ocolului Silvic Voineasa, iar acţiunile sale, suspectate că ar fi penale, au ecouri şi în ziua de azi.

După ce că pe rolul instanţelor Tribunalului Vâlcea se judecă deja un dosar în care Deaconeasa este acuzat de fapte de corupţie, acum procurorii DNA au decis să-l dea din nou pe mâna justiţiei pentru abuz în serviciu. Alături de Deaconeasa mai sunt acuzaţi şi Mircea Basarabă – administrator la S.C. Consult Turist Company S.R.L. Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit având ca urmare producerea unor consecinţe deosebit de grave, dar şi Dan Mihai Petrulian – fost asociat la S.C. Consult Turist Company S.R.L. Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit având ca urmare producerea unor consecinţe deosebit de grave.

Moştenitorii care nu erau de fapt moştenitori

Oamenii legii îi acuză pe cei trei inculpaţi că, în perioada iunie 2004 – august 2006, au falsificat mai multe acte şi hărţi pentru a dobândi, în mod fraudulos, terenuri forestiere situate în munţii Puru, Galbenu și Petrimanu, din judeţul Vâlcea. Mai mult, Deaconeasa, Basarabă şi Petrulian s-au dat reprezentanţi ai unor falşi moştenitori, ei folosindu-se de documentele şi hărţile false de care scriam mai sus. „Cei trei inculpaţi i-au indus în eroare pe membrii Comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 Voineasa şi Malaia, respectiv pe membrii Comisiei judeţene Vâlcea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată. Inculpaţii au acţionat ca reprezentanţi ai unor persoane fizice, moştenitori ai unor persoane despre care au susţinut, în mod nereal, că ar avea drepturi de retrocedare asupra terenurilor respective şi, în susţinerea acestor afirmaţii mincinoase, au prezentat mai multe înscrisuri falsificate. Inculpatul Basarabă Mircea, în calitate de reprezentant al SC CONSULT TURIST COMPANY SRL Craiova, a încheiat cu moştenitorii contracte de prestări servicii prin care se angaja să-i reprezinte în vederea reconstituirii drepturilor de proprietate în munţii Galbenu, Puru și Petrimanu. În schimbul acestor servicii, moştenitorii respectivi erau obligaţi să plătească o sumă echivalentă cu un procent de 15% din sumele încasate în urma vânzării terenurilor reconstituite, aspect care s-a concretizat” – se arată în comunicatul DNA.

S-au împroprietărit prin falsuri şi apoi au vândut pădurile

Procurorii, în rechizitoriul lor, au reţinut faptul că cei trei inculpaţi au prejudiciat statul, prin infracţiunile lor, cu suma totală de peste 3,5 milioane de euro. De fapt, Deaconeasa, Basarabă şi Petrulian au pus stăpânire, pur şi simplu, pe terenurile forestiere ale statului român, iar mai apoi le-au vândut. În concluzie, cei trei vâlceni inculpaţi au deposedat statul de o suprafaţă totală de 509,9 hectare de teren forestier, situate în munţii Puru, Galbenu și Petrimanu, din judeţul Vâlcea. „Basarabă Mircea și Petrulian Mihai Dan s-au hotărât să beneficieze de foloase materiale necuvenite prin obţinerea unor retrocedări frauduloase, apelând la sprijinul unor funcţionari din cadrul Direcţiei Silvice Vâlcea, mai precis la sprijinul inculpatului Deaconeasa Gheorghe. Prin intermediul acestuia din urmă, care deţinea, în acea perioadă, funcţia de șef al Ocolului Silvic Voineasa din cadrul Direcţiei Silvice Vâlcea, au fost identificate terenuri forestiere al căror beneficiar ar fi trebuit să fie Statul român. Apoi, inducând în eroare o serie de funcţionari, au reușit să deposedeze statul român, în mod fraudulos, de terenuri cu vegetaţie forestieră pe care, în scurt timp, le-au și înstrăinat către alte persoane” – susţin anchetatorii în rechizitoriul lor.

Dosarul lor a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea, iar Ministerul Finanţelor şi Direcţia Silvică Vâlcea s-au constituit parte civilă în proces.