La călimănești, in memoriam
Aproximativ 50 de vâlceni au participat sâmbătă, 15 noiembrie a.c., la liturghia și parastasul care au marcat împlinirea a 13 ani de la moartea lui Corneliu Coposu, eveniment care s-a desfășurat la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, din localitatea că limănești, cartierul Jiblea veche. Comemorarea existenței singurului model moral demn de urmat a avut loc la inițiativa profesorului Lary Dumitrașcu, fost deputat PNÎCD de Vâlcea și a găsit ecou în sufletele preoților Vasile și Eduard Toader (tatăși fiu), al deputatului (PD-L) Petre Ungureanu și în ale câtorva zeci de vâlceni care au aflat în treacă t despre eveniment, dar au ținut săfie prezenți, necondiționat, la slujba de pomenire. „An de an, comemorarea morții lui Corneliu Coposu devine cu atât mai emoționantăși, mai deprimantă, în mare măsură, cu cât ideile lui nu au devenit realitate. Domnul Coposu a fost un adevărat model moral și politic, în măsura în care, După 1990, puteam spera într-o schimbare a clasei politice, dar, se vede, sunt slabe speranțe. Speranța trebuie săcuprindăideea că niște tineri ar putea săîl ia drept model. Nu în sensul de a suferi ceea ce a suferit el, ci în sensul de a avea în același timp tăria credinței în propriile idei, dar și inteligența și umorul de a înțelege realitatea.” – a menționat, în discursul său, ex-deputatul Lary Dumitrașcu. La rândul său, inimosul preot Vasile Toader, în cuvântarea de După slujba religioasă, în biserică , a afirmat: „Acum, După 13 ani de la intrarea în neființăa aceluia care a fost Corneliu Coposu, ne aflăm în fața „marii treceri”. Marea trecere, pentru că existăun moment în care ne trezim. Existăun moment în care vedem pașii pe care i-am făcut, devenim atenți la cei pe care îi facem, și îi întrezărim pe cei pe care o săîi încercă m. Existăun moment în care vedem lumina, și norii. Existăun moment în care culoarea nu contează. Uneori suntem conștienți de momentul ăsta… Și atunci putem trece mai departe, fără săștim mai multe decât înainte, dar cu înțelegerea deplină a ceea ce nu știm. Și… eventual, cu un zâmbet… Uităm prea repede. Citim prea puțin. Uitarea ajută… câteodată. Totuși, un cuvânt nu ar trebui uitat. Este ceea ce „Seniorul” ne-a insuflat: LIBERTATEA. E probabil singurul cuvânt cu viațădin dictonul comunei franceze „Liberte – Egalite – Fraternite”. Fraternitatea e un cuvânt pe care o săîl comentez, probabil, cu altăocazie. Egalitatea e apanajul „democrației” despre care Aristotel spunea că e unul din cele trei sisteme degenerate de guvernare. Rămâne cuvântul pe care politicienii l-au uitat cel mai des, sau cel că ruia i-am dat mai totdeauna alte sensuri: libertatea”.
Ruga
„Cerne, Doamne, liniștea uitării,
Peste nesfârșita suferință,
Seamănăîntinderi de credință
Și sporește roua îndurării.
Răsădește, Doamne, dragostea și crinul,
În ogorul năpădit de ură,
Și așterne peste munți de zgură,
Liniștea, iertarea și seninul.”
” de Corneliu Coposu