Aș putea începe că lătoria mea pe terenul durerii doar printr-o simplăexpunere a oamenilor aleși de Dumnezeu săîndeplinească voia măreațăa Creatorului, lucru pe care am să-l fac imediat.
Înainte de asta am săcitez din „Tragicul” lui Gabriel Liiceanu doar o întrebare oarecum retorică „De ce este omul alesul întru tragic al ființei?”
Poate, pentru simplu fapt, că lupta cu limita anihilează partea hibridăa ființei „supusădeopotrivăcodului cauzalității naturale și celui divin” ?!
Ceea ce am dobândit, atât prin lectură, cât și pe cale empirică , este faptul că atât durerea cât și bucuria stau sub semn divin: D-zeu este suveran și în control-nimic nu se întâmplăfără voia divinăabsolută. Săne amintim de Iosif, de biblicul Iosif, care După ce a petrecut ceva vreme într-o temniță, închis pentru o fapta inexistentă, și-a privit delatorii în ochi spunându-le: „Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar D-zeu a schimbat răul în bine.”
Omul are marea sa ,,calitate” genetică sau adamică , cum vreți, să-și invidieze ,,aproapele” sau, pe românește, sămoarăși capra vecinului și atunci dăfrâu imaginației și, din păcate, mai pune și în practică rodul creativității negative.
Unii se mulțumesc cu scenarii, alții duc răul până la capăt, dar și aici D-zeu e în control.
Cum a evoluat creștinismul?… Prin încarcerarea a mii de creștini nevinovați. Acesta era scopul ascuns al Neființei. Care a fost cea mai mare eroare a omenirii? Condamnarea lui Hristos, a Logosului inițial.
Păcatul omului a fost și este infinit. Dar calitatea absolutăa divinului este aceea de a naște Binele în urma greșelii, suferința având astfel rolul unui catharsis.
Așadar, acum Râmnicul suferă, dar cel ce este în control știe, iar scopul ascuns în suferințăva fi cu siguranțăunul perfect. În lupta cu caracatița din justiție trebuia aruncat un om puternic. Câți nevinovați sunt în pușcă rii? Poate a sosit vremea adevărului, dar acesta învinge prin suferință. Ne încununăm prin răbdare și cu siguranța victoriei ,că ci ,,adevărul se aratăchiar de-l acoperățărâna toată „(cum ar fi spus Hamlet).