INEDIT. De peste două luni de zile, la intrarea în Colonia Nuci a apărut o construcție din bolțari, de aproximativ 10 metri pătrați. Nu mică ne-a fost mirarea sădescoperim că aici trăiește, nimeni altul decât, ÎMPĂRATUL Iulian al rromilor. Stătea singur, liniștit, la o masăde plastic, pusăafarăîn fața „palatului” și lua masa de prânz. L-am întrebat dacă putem săavem un dialog. Respectuos, Împăratul ne-a rugat săluăm loc lângă el, rugându-ne săne mutăm într-un loc ferit de soare.
Este un om deschis, pare că nu are de ascuns nimic. Vorbește, atât cât cunoaște, despre politică , administrație și societate. Dorește binele etniei sale, vrea liniște și pace. Apreciazăadministrația Râmnicului, dar crede că mai sunt multe de făcut în acest domeniu.
Sunt la tratament”
După ce am făcut cunoștințăși am fost tratați cu un pahar de băuturărăcoritoare, am avut acceptul sătrecem la dialog. Cum era și firesc, l-am întrebat pe Iulian ce cautăla Colonia Nuci și, mai ales, de ce locuiește de atâta timp în zonă. Împăratul ne-a răspuns: „Sunt bolnav și fac tratament la Govora. La vârsta mea de 68 de ani au apărut și problemele cu inima și cu respirația. Astea le tratez la stațiune. Mai am și alte probleme de sănătate, dar știu că trebuie sămurim odată, nu mi-e frică de moarte. Așa e viața de la Dumnezeu lăsată.”
Stau sub supraveghere”
Nu ne-am putut abține și l-am întrebat pe Iulian de ce trăiește în asemenea condiții sărăcă cioase, unde sunt valeții și majordomii, care sunt prezențe obligatorii în preajma unui Împărat. „Nu am avut niciodatăservitori la ușă. Nu mi-a plăcut. Eu am familie și cu ei m-am ajutat. Am patru copii, doi băieți și două fete, am 40 de nepoți. Ce servitori îmi mai trebuie mie când sunt respectat de familie? Am stat aici dinainte de alegeri, ca săfiu cu ochii pe ai mei din zonă. Sunt de mai multe feluri. Sunt lingurari, rudari, argintari, aurari și nu se înțeleg mereu între ei. Se mai nasc scandaluri și certuri din cauza orgoliilor. Nu sunt ascultători, vor ca fiecare săfie șef. Am stat săliniștesc unele probleme și le-am rezolvat. Așa este și bine, săse înțeleagăoamenii între ei”, ne spus Iulian.
Administrație și păreri împărătești
Și dacă tot a fost prezent și la alegerile locale din municipiul Rm. Vâlcea, l-am întrebat pe Împărat cu cine a sugerat supușilor săvoteze și de ce. „Le-am spus că trebuie sălase interesele și săvoteze cu cine le e bine. M-am plimbat și eu prin cartier și am văzut că au început săse facă și lucruri bune. Le-am spus că e nevoie de continuitate și săvoteze cu un primar care poate săfacă ceva și pentru rromi. Eu am fost de multe ori prin cabinetul primarului și până săcâștige el. Nu s-a făcut nimic pentru oamenii de aici. Acum am legături bune cu un consilier al lui Gutău, Constantinescu îl cheamă. Cred că nu plimbădoar dosarele pentru primar și trebuie săfacă și el ceva pentru noi, etnia rromă. Mai sunt multe de făcut la Nuci. Uite aici, la intersecția cu strada spre Govora, nu este un indicatoar care săspunăpe unde s-o iei. Nu sunt mașini spre stațiune și măuit zilnic cum vin oamenii de la tren și se topesc în stradă, de soare, săgăsească o mașinăde ocazie. Zilele trecute l-am pus pe un nepot săducă o bătrânăde 72 de ani la stațiune. Și asta e drum? E plin de găuri, eu nu am mai văzut așa ceva. Este drum balnear, ar trebui săfie asfaltat.” – a exclamat Împăratul.
Politică , societate și rromi
Am schimbat subiectul administrație și am trecut la politică . L-am întrebat pe Iulian care a fost guvernul care s-a preocupat mai mult de problemele rromilor și care este soluția integrării în societate a semenilor săi. Ne-a răspuns: „Păi ăsta a lui Tăriceanu. Dar a făcut ceva că banii sunt de la Bruxelles. Avem oameni și acolo și știm că dacă nu se face nimic, ne iau banii înapoi. Nu te obligă, nu se bagăla tine în casă. Dacă tu nu vrei, treaba ta, dar banii îi ia înapoi. Asta trebuie săse gândească politicianul nostru. Sănu mai caute doar interesul lui, săîncerce săfacă ceva bine și pentru ceilalți, că nu mai ține cu ciordeala. Trebuie săse facă bine si rromilor în societate, sătrăim toți bine în pace și liniște, că suntem oameni indiferent cum ne numim. Trebuie săne trimitem copiii la școli săînvețe carte, că cine n-are carte n-are parte. Trebuie săgăsească și rromul de lucru la stat, săia un salariu săținăcasa”, a conchis Iulian. La final, l-am rugat pe Împărat sătransmităun mesaj supușilor săi. „Săfie cuminți și liniștiți. Sălase orgoliile și săse înțeleagăcu toată lumea. Sătrăim în pace și liniște cu toții și sădea Dumnezeu sănătate la toți” – le-a spus el rromilor.
P.S.: Am vrut săne interesăm ce anume a făcut Iulian în toată perioada de când a venit la Colonia Nuci. Trebuie săspecifică m că , demersul nostru jurnalistic a avut loc După ce s-a terminat dialogul cu Împăratul. Nimeni nu a vrut săne spunănimic. toată lumea s-a ferit săvorbească cu noi. Se zvonește că , de fapt, Iulian se „ascunde” la RM. Vâlcea. Motivul ar fi nejustificarea unei mari sume de bani (în valutăși aur) aparținând etniei, care a fost administatăde Împăratul. Acum, acesta ar fi că utat săde socotealăîn fața supușilor. În opinia noastrăbârfa nu este credibilă. Dacă era urmărit, mai stătea Iulian liniștit, în miez de zi, singur la o masăîn Colonia Nuci?
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu