Joi, 27 septembrie, Birourile permanente reunite ale Parlamentului au hotărât săse citească în plen moțiunea PSD, urmând ca aceasta săfie votatăpe 3 octombrie. Textul moțiunii de cenzurăintitulată„1000 de zile de haos – Sfârșitul guvernării de dreapta”, seamănămai mult cu „Manifestul Partidului Comunist” al lui Karl Marx și Friederich Engels, fiind plin de „stângisme” și populisme ieftine. Pentru a trece, documentul politic are nevoie de votul a 232 de parlamentari, adică jumătate plus unu din numărul de mandate ocupate. Teoretic, numărul reprezentanților PSD, PD și PLD depășește acest număr, dar reușita moțiunii depinde de votul unei părți dintre parlamentarii social-democrați. Privesc la cele ce se întâmplăîn politicul țării, ca la un spectacol.
Doar anunțatăși moțiunea PSD a produs comentarii acide sau zâmbete condescendente. Odatădepusă, ea a provocat și provoacă multe coșmaruri. Trezitădin visul autosuficienței de eșecul de la referendumul pentru revocarea președintelui, clasa politică privește înainte cu încrâncenare. Nu atât moțiunea înspăimântă, cât slăbiciunea ei. că ci, fie că va fi votatăsau nu, moțiunea va duce la haos. Iar din haos se poate naște ordinea. Fie o altăordine politică decât cea asumatăși susținutăcu consecvențăde actorii politici un deceniu și jumătate, fie o nouăordine în partide, în primul rând în PSD. Dar, oricare va fi rezultatul votului, sunt lucruri pe care moțiunea nu le poate schimba. că ci, deși își propune săînlăture un guvern de „dreapta”, PSD va reuși în cel mai bun caz săschimbe o „dreaptă” cu alta. Dintre cele trei ipoteze vehiculate privind formula guvernamentalăulterioarăadoptării moțiunii, cea tehnocratică e lipsităde consistențăpolitică și doctrinară, având șanse minime, iar cea pesedistăe puțin probabilă. Așa că un guvern PD va asigura continuitatea „dreptei”. În consecință, PSD nu va reuși săîși atingăobiectivele. Doar dacă nu cumva obiectivele moțiunii sunt altele decât cele anunțate.
Spre exemplu, organizarea alegerilor anticipate o datăcu cele locale la mijlocul anului viitor. însă pentru aceasta nu era necesară că derea Guvernului. Oricum, a schimba dreapta liberalăcu dreapta conservatoare sau, mai simplu, a schimba dreapta lui Tăriceanu cu dreapta lui Băsescu. Nu poate fi un obiectiv pentru un partid de „stânga”, în orice caz, nu pentru un partid „responsabil”. Un efect secundar al moțiunii va conduce la blocarea reformei electorale. A trecut deja o lunădin cele două pe care președintele le mai dăduse partidelor pentru a finaliza trecerea spre un scrutin uninominal. Iar timpul nu e în favoarea partidelor. Luna septembrie a fost pierdută. În luna ce a mai rămas, legea nu se mai poate adopta. Așa că organizarea referendumului pentru „votul uninominal” la data alegerilor europene e aproape o certitudine.
Iar că derea guvernului Tăriceanu și înlocuirea sa cu orice altăechipă, dar mai ales cu una PD-PLD, va facilita un astfel de scenariu, că ci nu va exista nici un argument pentru asumarea răspunderii în cazul unui guvern care poate trage avantaje de pe urma simultaneității referendum-alegeri. În consecință, nici ierarhia partidelor, anunțatăde sondaje, nu va mai putea fi modificatăprin alegerile europene. Iar bascularea PSD, pentru prima datăde la apariția sa, de pe prima poziție a eșichierului politic, de un alt partid și nu de o alianțămai mult sau mai puțin conjuncturală, va marca sfârșitul unei ere: era consensualismului partitocratic. Se pare că PSD-ul nu realizeazăcă i s-a dus timpul. Nu este ceva neobișnuit: în istoria țărilor, multe partide și guverne După ce au ajuns la un apogeu sau au stat prea mult la guvernare, sau cu ceva glorie la început și incompentențăla sfârșit, nu au mai avut forțăși atracție la electorat și încet, încet, s-au diminuat, rămânând o amintire, un partid amintire. Asta e ce se întâmplăacum PSD-ului.
Se dăde stânga sau se dăun partid social pentru popor, face fel de fel de legi în Parlament, pentru popor, fără săținăcont de posibilitatea implementării acelor legi, ba chiar vrea săvinăla guvernare, că ci li se cuvine, așa zic ei: și cu toate astea nu reușesc în sondaje săaibe mai mult de 17% sau cam așa ceva. Și în final cel mai mare și mai tare partid românesc are săajungăo fatăbătrână, puțin urâtă, nefericităși nemăritată Cu un scor așa de mic în sondaje, electoratul nu se va însura nicicum. Votul din 3 octombrie va amplifica spectacolul care măamuzăacum. Nu știu de ce, dar prevăd înfrângerea pesediștilor.
Moțiunea nu va trece, fie datorităabsențelor de la vot, fie pentru că mulți social democrați de-ai lui Iliescu vor trăda. Îmi manifest suspiciunea privind modul în care vor vota parlamentarii din jurul lui Ion Iliescu, printre care Răzvan Theodorescu, Șerban Nicolae, Adrian Păunescu, dar și cei apropiați de Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc și Adrian Năstase. O parte dintre liderii PSD a cerut ca reprezentanții partidelor care au declarat că susțin moțiune săvoteze la vedere, arătând colegilor bilele în momentul votului, dar președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, a declarat că , dacă va observa o asemenea practică , va suspenda ședința și va relua votul.
Miza votului la vedere este verificarea opțiunii fiecă rui parlamentar în parte și totodatădeținerea controlului asupra numărul necesar de voturi favorabil pentru adoptarea moțiunii de cenzură. La adăpostul procedurii de vot secret fiecare parlamentar poate vota conform „conștiinței intereselor proprii” care, pot fi diferite Față de cele ale partidului pe care îl reprezintă. Totuși, metoda aceasta de vot reprezintăo sabie cu două tăișuri. Dintr-un punct de vedere e bine săfie vot la vedere pentru a ști alegătorii cum au votat aleșii. Dar dacă aleșii sunt de acord cu votul parlamentarului iar partidul său e de altăpărere? Îl sancționează. Din altăperspectivă, esența democrației o reprezintăexercitarea votului conform propriei voințe și conștiințe (așa cum e). Ca săiasăonorabil din dilemă, parlamentarul PSD ar trebui să-și facă public votul la moțiune din proprie inițiativă. Interesant este că și la votul pentru suspendarea președintelui, procedura prevedea vot secret.
însă liderii partidelor care au format „blocul celor 322”, și-au obligat parlamentarii săvoteze la vedere.
Atunci Bogdan Olteanu nu a avut nimic de zis. Acum, când simte sabia lui Damocles deasupra capului, și-a schimbat opinia la 180 de grade (firește nu de capul lui). Moțiunea PD-PLD din sesiunea trecutăa fost semnatăși votatăde 119 parlamentari ai celor 2 partide. Dacă semnatarii celor două moțiuni voteazăceea ce au semnat, vor fi cel puțin 258 de voturi, cu 26 mai multe decât cele 232 necesare.
Nu-i iau în calcul cei 18 parlamentari de la grupul minorităților și cei 16 independenți, care probabil vor vota amestecat. Dar dacă moțiunea nu va trece înseamnă că un număr mare de parlamentari PSD au sabotat-o…