Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea, Primăria Fârtățești și Parohia Giulești vă invită să participați, sâmbătă, 23 august 2025, ora 11,00, în Sala Căminului Cultural Dozești, comuna Fârtățești, la simpozionul județean „Viața și opera lui Nicolae Enache de la Olt”, organizat cu prilejul aniversării a 150 ani de la nașterea cercetătorului Nicolae Enache de la Olt, fiu al localității.
NICOLAE ENACHE DE LA OLT
(n. 17 august 1875, Tanislavi-Fârtăţeşti – m. 30 sept. 1938, Rm. Vâlcea)
Studii: Colegiul „Carol Iˮ din Craiova; Facultatea de Ştiinţe, Secţia de matematică din Bucureşti; Facultatea de Ştiinţe din Sorbona. Doctor în ştiinţe. A înfiinţat la Paris „Asociaţia studenţilor româniˮ. A fost cercetător la Observatorul Astronomic din Paris (1904-1908). A revenit în ţară, dar diplomele nu i s-au echivalat, motiv pentru care s-a stabilit la Râmnicu Vâlcea, unde a predat ca profesor suplinitor matematică și limba franceză la Colegiul „Alexandru Lahovariˮ din Râmnicu Vâlcea, la Şcoala Normală şi la Seminarul Teologic. Președinte fondator al „Partidului Țărănesc al Armoniei Socialeˮ (7 iulie 1916). A luat parte la Războiul de Reîntregire Națională (1916-1918), cu gradul de caporal. A scris o serie de articole despre aştri şi planete. Colaborator la revistele de astronomie din Franţa, Belgia, Canada, Germania, Austria: L’Indépendance Roumaine, Le Petit Parisien, La Libre Parole, Patriotul, Universul, Viaţa Românească, Puterea Poporului etc.
Opera: Contribution à la Théorie de l’écoulement sur les déversoirs en mince paroi et à nappe noyée en dessous; Mecanique céleste: Principes de la méthode de la variation des constantes et son application au calcul des Perturbations des planètes; Sur la Théorie des planètes (1908); Sur les anneaux de Saturne (1908); Chestiunea agrară în România (1907) ş.a.
Activitatea sa științifică și implicarea socială îl plasează printre personalitățile remarcabile ale culturii și științei românești din prima jumătate a secolului XX.
Nicolae Enache de la Olt rămâne una dintre personalitățile marcante ale științei românești de la începutul secolului al XX-lea, născut pe meleagurile încărcate de istorie și spiritualitate ale județului Vâlcea. Format în spiritul rigoarei academice, a urmat studii de matematică și astronomie la prestigioasa Universitate Sorbona din Paris, obținând recunoaștere internațională.
Între anii 1905 și 1908 a activat ca cercetător la Observatorul Astronomic din Paris, fiind admis ca membru titular al Societății Franceze de Astronomie și al Societății Belgiene de Astronomie. A fost unul dintre primii savanți români care au efectuat cercetări științifice asupra comportamentului fluidelor, impunându-se ca precursor al acestei ramuri a științei în spațiul românesc.
Devotamentul său față de promovarea științei și față de condiția socială a țăranului român, din rândurile căruia provenea, i-a atras atât aprecierea colegilor, cât și dificultăți și opoziții din partea unor structuri sociale conservatoare.
În ciuda obstacolelor, drumul său a fost unul al excelenței, iar moștenirea sa științifică rămâne valoroasă. A ales să-și încheie existența în liniștea satului natal, dorind ca odihna sa veșnică să fie încredințată pământului care l-a format.
– Prof. dr. Florin Epure, directorul Direcției Județene pentru Cultură Vâlcea





















Lasă un comentariu