Decizia Curții de Apel Constanța prin care Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru uciderea a doi adolescenți și rănirea altor trei nu este doar un verdict – este un semnal al eșecului sistemului judiciar român. Timp de doi ani, procesul a rulat, cu deliberări și amânări, iar rezultatul final sună mai degrabă ca o glumă amară decât ca o pedeapsă reală.
Părinții victimelor, sfâșiați de durere, se uită la instanță și nu văd dreptate. „Îl vom vedea peste 3 ani iar pe străzile noastre”, spune tatăl unuia dintre copii, exprimând șocul și neputința unei familii care a pierdut totul. Iar răspunsul justiției? O formulă legală, un calcul de ani și luni, care nu poate măsura pierderea, trauma sau vinovăția reală.
Acesta este adevărul crud: sistemul judiciar român a transformat tragediile umane în cifre și termene. Pentru victime și familiile lor, „justiția” devine o farsă legală – o promisiune goală că cine greșește va plăti. În realitate, pedepsele par să fie dictate de norme abstracte, nu de gravitatea faptelor.
Cazul 2 Mai nu este un accident – este o oglindă a ipocriziei instituțiilor: vinovații scapă cu pedepse relativ mici, victimele rămân cu durerea lor, iar societatea asistă neputincioasă la cosmetizarea tragediilor. În loc să fie un instrument de protecție și corectitudine, justiția română se transformă într-un spectacol rece, distant și inechitabil.