JOCURI MURDARE. De și părea că și-a înțeles rolul actual în societatea vâlceană, prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu, își dă din nou cu stângul în dreptul. El a reînceput să facă jocurile PDL în județul Vâlcea, ultima sa ispravă concretizându-se nu mai departe de zilele trecute, când și-a băgat nasul în treburile interne ale democrat-liberalilor din Boișoara, precum și în cele ale administrației publice locale din această localitate.
Totul a început după arestarea primarului localității Boișoara, Petre Popescu, interimatul la primărie fiind asigurat de viceprimarul Mihai Săndulache. Astfel, conform legii administrației publice locale, din rândul consilierilor trebuia ales un viceprimar interimar. Atunci au început luptele interne în cadrul PDL-ului, ei dorindu- și postul cu ardoare. Numai că democrații au început să se bată între ei pentru funcția interimară, actualul președinte al pedeliștilor din Boișoara, Valerian Popa, dorindu- și să candideze la alegerile din 2012 pentru postul de primar și având nevoie încă de pe acum de imagine publică. Problema a fost că Valerian Popa nu era nici măcar consilier local, liderii PDL Vâlcea recurgând la acțiuni dacă nu ilegale, atunci imorale, de a-i face loc în Consiliul Local al comunei Boișoara. Decizie nestatutară și imorală În data de 28 martie 2011, președintele PDL Vâlcea, Dorel Jurcan, a emis o hotărâre prin care i-a retras sprijinul politic consilierului Vasile Nicolae, invocând un articol din Statul Ale șilor Locali, care nu poate fi invocat decât în cazurile în care persoana respectivă suferă de boli psihice grave sau a fost condamnată penal. Totul, așa cum spuneam, pentru a-i face loc în Consiliul Local al localității Boișoara lui Valerian Popa. Numai că, alesul local Vasile Nicolae nu s-a lăsat călcat în picioare de proprii săi colegi de partid și a decis să conteste decizia fără temei a lui Jurcan de retragere a sprijinului politic, adresându-se Comisiei Județene de Integritate, Statut și Litigii din cadrul PDL Vâlcea. Cum comisia nu are deocamdată președinte, nici la ora actuală nu s-a luat în discuție contestația consilierului PDL din Boișoara. ” Menționez că la niciuna din șiedințele în care mi-a fost retras sprijinul politic nu am fost prezent să îmi susțin nevinovăția, astfel fiind încălcate dispozițiile art. 30 din Statutul Partidului Democrat – Liberal care prevede că membrii luați în discuție spre a fi sancționați vor fi anunțați cu cel puțin trei zile înainte de data întrunirii organismului care dezbate cauza lor și au dreptul să folosească în apărarea lor toate mijloacele de probă. Nu mi-au fost comunicate nici actele prin care mi s-a aplicat sancțiunea de retragere a sprijinului politic, astfel încât nu am putut să îmi exercit căile de atac în termenul prevăzut de Statut” „se arată în contestația consilierului local PSD, Vasile Nicolae. Trebuie menționat că surse din PDL ne-au mărturisit faptul că la data când consilierului PDL din Boișoara i-a fost retras sprijinul politic la democrat-liberali nici măcar nu a avut loc vreo șiedință a Biroului Permanent Județean. Imixtiunea prefectului în problemele politice Existând această contestație al cărei răspuns nu s-a primit încă, hotărârea președintelui PDL Vâlcea, Dorel Jurcan, nu s-a putut pune în aplicare și astfel, Vasile Nicolae a rămas în funcția de consilier până la o decizie definitivă a partidului, Valerian Popa rămânând cu buza umflată. Aflând problema însă, prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu, ce provine din rândul democrat „liberalilor, a început să facă tot felul de presiuni asupra primarului interimar din Boișoara, cerându-i acestuia să convoace de urgență o șiedință de Consiliu Local pentru eliberarea din funcție a lui Vasile Nicolae și numirea în funcția de consilier cu atribuții de viceprimar a lui Valerian Popa. Reprezentantul Guvernului în județ a recurs chiar și la amenințări, asigurându-l pe edil că-i va da amenzi peste amenzi și îi va întocmi dosar penal. Din câte se pare el a reu șit să-l sperie pe primarul interimar Mihai Săndulache, acesta convocând șiedința pentru săptămâna viitoare, atunci când, dacă nu se intervine de către organele abilitate, îl va numi pe Valerian Popa consilier cu atribuții de viceprimar. Cine este Valerian Popa? Actualul președinte al democraților din Boișoara și viitorul candidat al acestora la primărie, Valerian Popa, este cunoscut ca un traseist politic fără moralitate și bun simț. Acesta a fost primar al localității până la alegerile locale din anul 2000, el reprezentând PSD-ul, formațiune politică sub culorile căreia a candidat pentru primărie și în anul 2008. După ce a pierdut jalnic în fața primarului arestat Petre Popescu, acesta s-a mutat în barca democrat-liberalilor unde a început să facă tot felul de jocuri murdare. Valerian Popa are un trecut plin de mister și de acuzații grave aduse de consătenii săi. Instalat prin numire de către CPUN în funcția de primar al comunei, în luna august 1991, el a fost pus pe fugă de boișoreni, oameni revoltați pe impunerea unui astfel de primar care au pichetat sediul instituției ca să nu mai intre el acolo. Reinstalarea sa s-a făcut cu armata și cu un procuror aflați sub conducerea reprezentanților CPUN – Vâlcea. Tot consătenii lui Popa mai spun că după reinstalarea în funcție, în perioada 1991 – 2000 „cât a fost primar „a comis mai multe ilegalități: a ajutat cu adeverințe false la pensionarea a 200 de persoane (a fost anchetat și trimis în judecată) a fost arestat pentru ” luare de mită” (arestat de procurorul I.Gogoci) a fost prins cu carnea unei vaci furate și sacrificate în portbagajul ma șinii și anchetat pentru complicitate la furtul animalului sacrificat este bănuit că a stat în spatele tuturor furturilor de animale din Țara Loviștei nu a justificat nici până acum ce a făcut cu banii primiți de la Comunitatea Elvețiană pentru reconstrucția, modernizarea și dezvoltarea Căminului Cultural din satul Bumbuiești. etc. etc. Cu un astfel de palmares și dezavuarea concetățenilor săi la activ, suntem convin și că Valerian Popa nu va putea câștiga alegerile pentru funcția la care tânjește, PDL-ul pariind pe un cal mort. CLAUDIA STANCIU
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu