Se apropie, cu paşi repezi, noul an şi, ca fiecare, încerc să fac o balanţă a anului care tocmai stă să-şi închidă fila în istorie. A fost bine, a fost rău? Practic, ce mai contează? Existăm şi nu dăm semne de oboseală… În urmă cu doisprezece ani, pe piaţa publicistică vâlceană apărea săptămânalul VOCEA VÂLCII, în care, sincer, în afară de mine şi cei care mă înconjurau, atunci, cu entuziasm, nu credea nimeni. Era un nou ziar, difuzat pe o piaţă suprasaturată de periodice şi cotidiane, dar şi de subiecte mincinoase, provocatoare, monotone, tabloidizate, pe care, cititorii încercau, prin absenteism lectural, să le evite. Începutul nostru a fost jalonat de duşmănia multor politicieni, conducători administrativi şi economici din judeţ sau colegi de breaslă, dar şi a acelora care ştiau că nu glumim, că ţinta propusă – lupta împotriva corupţilor, crimei organizate şi criminalităţii economico-financiare nu este o infatuare, o himeră. Cineva spunea că ar trebui să fim mândri atunci când descoperim că avem duşmani, pentru că asta înseamnă că suntem persoane importante şi că nu trecem aşa, neobservaţi. Eu nu vreau să avem duşmani, nu vreau să fim judecaţi fără argumente, nu vreau să fim altfel de cum ne-am propus să fim şi din cauza acestora să devenim cineva străin, nouă şi convingerilor noastre. Pe parcursul anilor trecuţi, am reuşit să afirmăm totalitatea principiilor pe care ne întemeiem opiniile sau ideile expuse, schimbând porecla în renume. De atunci, duşmanii ni s-au conturat, numărul lor s-a împuţinat, prietenii ne susţin din umbră, cititorii ne urmăresc continuu activitatea iar opinia publică este mai convinsă ca oricând de adevărurile publicate, precum şi de lipsa oricăror interese în mediatizarea fenomenelor negative sau pozitive, a greşelilor infractorilor cu gulere albe şi că, mai presus de orice, ei ne sunt stăpânii, cu adevărat. Suntem la dispoziţia opiniei publice, 24 de ore, din 24. Au trecut doisprezece ani de când neprietenii ne-au scos, consecutiv, din rotativele a două tipografii, folosindu-se de minciuni şi şantaj, împiedicând, astfel, să apară acest ziar la data de 6 decembrie 1998, când doream să fie un dar al lui Moş Nicolae pentru publicul vâlcean. După multe eforturi, diversiuni şi susţineri neortodoxe, am reuşit să dăm cernelii cuvintele noastre, tipărindu-ne ziarul într-o maşină plană, printr-o muncă fără de sfârşit, dar şi cu satisfacţii pe măsură. Am făcut un ziar tras la indigo după chipul şi asemănarea tipăriturilor de atunci, ce au dispărut, între timp, nu ca urmare a crizei, ci a managementului prost şi, mai ales, a saturării cititorilor cu neadevăruri şi diversiuni în favoarea îmbogăţiţilor, spolieri, furăciuni şi escrocherii. Privesc, acum, înapoi, nu cu mânie şi nici cu mândrie, ci cu linişte sufletească. I-am învins pe toţi, ajungând să fim iubiţi chiar şi de duşmanii ce ne-au dorit sfârşitul înainte de a începe, de neprietenii care se simţeau surclasaţi profesional sau de politicienii criticaţi, oficiali făcuţi pe puncte şi nu născuţi în focul doctrinelor politice edificatoare. La sfârşit de an 2010, Vocea Vâlcii şi electronicul Vocea Vâlcii on-line numără 5.000 de cititori, doar din România, şi o medie de peste 100.000 de pagini citite pe Internet. De la câţiva cititori, cât avea la începuturile sale, şi toţi din Vâlcea, ziarul a ajuns să fie citit în întreaga lume, din Europa până în America, din Africa până în Asia şi Orientul Mijlociu, din Rusia până-n Australia ori Islanda. Internetul ne arată că avem un sfârşit de an fructuos, apreciabil. Anul 2010 se încheie cu un ziar on line altfel decât până acum, iar anul 2011 va începe cu un produs absolut surprinzător pe piaţa presei, a presei tipărite. Anul 2010 a fost, pentru noi şi pentru Vocea Vâlcii, un an al căutărilor, al trădărilor, al loviturilor pe la spate sau sub centură din care, mereu, şi noi, şi ziarul am ieşit învingători, întru binele singurului stăpân în faţa căruia jurnalistul se închină: cititorul! Anul 2011 – şi toţi cei care vor urma, este anul în care, împreună, vom încerca să îndreptăm “cocoşaţii” din judeţ, vom intensifica lupta media împotriva greşiţilor societăţii şi vom încerca să aducem un pic de bine în căminele concetăţenilor vâlceni. Va fi un început pentru ziarul a cărui menire este una singură: de a cerceta, investiga, dezvălui, adevăruri ascunse consumatorului de ziare şi de televiziune timp de 21 de ani. Un început şi un sfârşit aşteptate, deopotrivă, atât de către cei care scriu, cât şi de către cei care citesc. Anul care vine va fi tot un an de criză. Un an cu mari greutăţi şi suferinţe multiple. Dar, sub auspiciile optimismului, totul se va schimba, inclusiv noi iar schimbările ne vor lua prin surprindere şi ne vor pune faţă în faţă cu noi înşine, cu temerile noastre, cu limitele, cu dorinţele, cu oportunităţile. Depinde de noi cum ne adaptăm acestor transformări care apar pe toate planurile; putem fugi şi ne putem ascunde dar asta este doar o soluţie de moment; putem înfrunta adevărul şi putem accepta ce se întâmpla, înţelegând şansa care ni se acordă, în loc să ne plângem că nimic nu mai merge bine. Şi dacă există ceva ce mi-ar plăcea să ştiţi e că dincolo de toate schimbările, Vocea Vâlcii şi ziariştii ei rămân aceleaşi suflete entuziaste şi curioase, pregătite să transforme lumea în conformitate cu visurile lor; aceleaşi suflete care freamătă a viaţă şi care dau farmec vieţii însăşi! La mulţi ani, cititorule!
Romeo Popescu