Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat o activitate informativ-preventivă în comuna Mateești, în cadrul campaniei naționale HI Digital, destinată prevenirii fraudelor online în rândul persoanelor vârstnice.
La întâlnirea organizată de polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au participat aproximativ 50 de seniori din localitate, care au primit informații utile despre principalele metode de înșelăciune folosite în mediul online sau prin telefon.
Discuțiile au vizat fraudele realizate prin apeluri telefonice, mesajele false transmise prin SMS sau aplicații de mesagerie, tentativele de phishing, investițiile fictive promovate pe internet, dar și furtul de date personale sau bancare. Polițiștii le-au oferit participanților recomandări practice pentru a evita astfel de situații și i-au îndemnat să verifice cu atenție informațiile primite înainte de a face plăți sau tranzacții online.
Totodată, oamenii legii au subliniat importanța sprijinului oferit de familie, recomandând aparținătorilor să discute frecvent cu persoanele vârstnice despre riscurile din mediul digital și să le ajute să folosească tehnologia în siguranță.
Reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea au anunțat că activitățile din cadrul campaniei „HI Digital” vor continua și în perioada următoare, scopul fiind creșterea gradului de siguranță digitală în comunitățile locale.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu