Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Weekend cu filtre și controale în trafic: sute de șoferi verificați, zeci de permise reținute în Vâlcea

Polițiștii rutieri și cei de ordine publică din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat, în perioada 21–22 februarie 2026, acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere pe principalele artere din județ.

În cele două zile, au fost controlate peste 300 de autovehicule și legitimate aproximativ 400 de persoane. Oamenii legii au efectuat 336 de testări cu aparatul etilotest și 5 testări pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 325 de sancțiuni contravenționale, dintre care 88 pentru depășirea limitei legale de viteză și 7 pentru depășiri neregulamentare. Restul amenzilor au vizat alte încălcări ale legislației rutiere. Valoarea totală a sancțiunilor se ridică la aproximativ 90.000 de lei.

Ca măsuri complementare, au fost reținute 28 de permise de conducere — 8 pentru viteză, 7 pentru depășiri neregulamentare și restul pentru alte abateri — precum și 22 de certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii Biroului Ordine Publică din municipiul Râmnicu Vâlcea au constatat o infracțiune la regimul rutier, după ce au depistat un bărbat care conducea un autoturism pe strada Matei Basarab, având permisul suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.

Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea accidentelor și creșterea siguranței în trafic.