Deputatul PSD de Vâlcea, Eugen Neață, respinge public orice speculație privind o posibilă candidatură la altă funcție în afara Parlamentului și reafirmă determinarea de a continua activitatea legislativă în sprijinul cetățenilor.
„Nu țintesc în altă parte”, declară răspicat parlamentarul social-democrat, într-un mesaj transmis luni, în care subliniază că munca sa în Camera Deputaților este în continuare o prioritate asumată cu seriozitate.
Eugen Neață face apel la echilibru și responsabilitate într-o perioadă în care, afirmă el, este nevoie de implicare reală, nu de ambiții personale. „Întotdeauna am procedat așa: m-am ocupat de ceea ce era natural și corect să mă ocup – de pregătirea mea, de cariera mea de polițist, de responsabilitățile asumate și, de peste opt ani, de mandatul de deputat”, a precizat acesta.
În mesajul său, deputatul vâlcean subliniază importanța comunicării directe cu cetățenii și implicarea în inițiative legislative care să le simplifice viața. „Cei mai mulți știu că sunt autorul unor legi care le-au adus beneficii directe”, afirmă el, menționând că oamenii îi transmit constant propuneri de modificări legislative – de la simplificarea procedurilor pentru proprietarii de păduri din mediul rural, până la reglementarea activității firmelor de dezmembrări auto.
Totodată, parlamentarul atrage atenția asupra dificultăților din implementarea unora dintre legile deja adoptate, din cauza lipsei de implicare a instituțiilor de control. „Poate nu-și fac treaba deloc și atunci trebuie determinate să iasă la muncă, pe teren. Acolo se impune respectarea legii, nu la birou”, a adăugat Neață.
Mesajul său se încheie cu o reafirmare a angajamentului personal: „Încerc doar să fiu, în fiecare zi, ceea ce am fost de când m-am născut: un om muncitor, determinat să-mi duc munca până la capăt.”





















Lasă un comentariu