Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Lumina rămâne aprinsă. Guvernul a lansat platforma pentru tichetele de energie – 50 lei lunar pentru consumatorii vulnerabili

Guvernul a anunțat astăzi lansarea platformei electronice EPIDS, disponibilă la adresa epids.mmuncii.ro, prin care consumatorii vulnerabili pot solicita tichetul electronic de energie în valoare de 50 de lei pe lună. Sprijinul financiar este destinat exclusiv plății facturilor la energie electrică și va putea fi folosit până la 31 martie 2026.

Platforma a fost dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale și poate fi accesată de toți beneficiarii eligibili. Pentru persoanele care nu au acces la internet, cererile vor putea fi depuse începând din 28 august 2025, în scris, la primăria de domiciliu sau la oficiile poștale.

De acest ajutor beneficiază persoanele singure cu venit net lunar de până la 1.940 de lei și familiile cu venit net lunar pe membru de maximum 1.784 de lei. Cei care primesc venitul minim de incluziune sunt introduși automat în sistem și nu trebuie să depună o cerere.

Cererile se depun o singură dată. Pentru lunile iulie și august 2025, acestea trebuie completate în aplicația EPIDS până la data de 27 septembrie 2025. Sprijinul se acordă pentru un singur loc de consum, chiar dacă solicitantul nu este titularul contractului. Plata facturilor se face la oficiile poștale, unde beneficiarul trebuie să prezinte factura și un act de identitate. Tichetul de energie este valabil 12 luni de la ultima încărcare, dar nu mai târziu de 31 martie 2026.

Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, a declarat că protejarea persoanelor vulnerabile rămâne o responsabilitate asumată: „Prin tichetele de energie, sprijinim familiile cu venituri mici să facă față facturilor. Pentru PSD, protejarea celor care au nevoie de ajutor nu este doar o promisiune, ci o responsabilitate permanentă.”

La rândul său, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a subliniat rolul acestei măsuri: „Sprijinul pentru plata energiei înseamnă siguranța că lumina rămâne aprinsă și căldura nu lipsește din case. Platforma digitală poate fi folosită direct de beneficiari, dar și de reprezentanții primăriilor și ai Poștei Române, care îi vor ajuta pe cei fără competențe digitale.”

În cazul schimbării adresei sau a componenței familiei, este necesară depunerea unei noi cereri, fie în platforma EPIDS, fie la primărie sau la oficiul poștal. Pentru informații suplimentare, cetățenii pot apela numărul de Call-center 021.93.09 al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială sau pot trimite un e-mail la adresa sprijinenergie@mmanpis.ro.