Oltchim a pierdut în Norvegia dar păstrează șianse de calificare elevele lui Kovacs mai au nevoie de patru puncte pentru a ajunge în grupele principale
Oltchim Râmnicu Vâlcea a jucat a treia partidă din actuala ediție a Ligii Campionilor în deplasare, pe terenul favoritei Grupei C, Larvik din Norvegia. În cazul unui rezultat pozitiv trupa antrenată de Peter Kovacs era ca și calificată în faza următoare a competiției, având în vedere că Randers cedase pe propriul teren în fața campioanei Franței, Toulon. Chimistelor nu le-a fost favorabil nici de această dată aerul din nordul Europei și au pus probleme campioanei Norvegiei numai în prima repriză. Gazdele s-au instalat la conducerea meciului încă din debut și Oltchim a alergat 20 de minute după egalare. În minutul 20 nordicele conduceau cu 13-8 și păreau să nu fie probleme mari în stabilirea câștigătoarei. Româncele au avut un final de repriză de excepție, au recuperat gol după gol și au intrat la cabine în avantaj, 18-17. Gazdele au început perfect și cea de-a doua repriză, au marcat trei goluri consecutive și au devenit, din nou, favorite la câștigarea meciului. Diferența de pe tabelă s-a mărit treptat și Larvik conducea în minutul 48 cu 30-22. Oltchim a început cursa de urmărire târziu și tot ce au mai putut face elevele lui Peter Kovacs a fost limitarea diferenței finale. Campioana Norvegiei s-a impus în final cu 34-31 și conduce detașat Grupa C. Oltchim rămâne pe locul secund al ierarhiei, grație victoriei formației Toulon la Randers. Pentru a se califica în grupele principale, chimistele mai au nevoie de doar patru puncte, cu condiția să nu piardă la mai mult de nouă goluri în deplasarea de la Toulon.
Grupa C Rezultate Larvik Oltchim 34-31 Randers Toulon 25-29 Clasament 1. Larvik               3       3       0       0       98-78          6 2. Oltchim            3       1       0       2       82-80          2 3. Toulon             3       1       0       2       76-8          2 2. Randers            3       1       0       2       71-85          2 Etapa viitoare Randers Larvik Toulon – Oltchim Vlad Soare
pixwell_single_like(); ?>



















Lasă un comentariu