Un accident rutier grav s-a produs în această după-amiază pe Drumul Național 7 (DN7), în zona localității Călimănești-Seaca, în urma coliziunii dintre un autoturism și două autotrenuri.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Râmnicu Vâlcea și SVSU Călimănești au intervenit de urgență cu mai multe echipaje: două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ.
La sosirea echipajelor, a fost identificată o persoană încarcerată în unul dintre autotrenuri. Victima, un bărbat, a fost extrasă în siguranță de salvatori, fiind conștientă și cooperantă la momentul predării către echipajele medicale.
În total, trei persoane au primit îngrijiri medicale, iar două dintre acestea au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Vâlcea.
Pompierii au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor pe timpul intervenției. Circulația rutieră pe DN7 este blocată pe ambele sensuri, autoritățile estimând reluarea traficului în aproximativ două ore.
Șoferii sunt sfătuiți să evite zona și să urmeze rute alternative.
























Lasă un comentariu