Comuna Orlești, județul Vâlcea, marchează astăzi, 20 mai 2025, 637 de ani de la prima atestare documentară, fiind una dintre cele mai vechi localități din Țara Românească. Într-un hrisov emis la 1388, voievodul Mircea cel Bătrân menționa pentru prima dată satul Orlești, așezare care și-a păstrat neîntrerupt identitatea, tradițiile și spiritul comunitar.
Cu acest prilej, primarul comunei, Constantin Cîrstina, a transmis un mesaj emoționant locuitorilor, reafirmând angajamentul administrației locale pentru dezvoltare durabilă și respect față de valorile moștenite.
„Ca orlăștean, îmi iubesc satul în care m-am născut, pentru istoria sa, pentru personalitățile sale trecute și prezente. Puterea orlăștenilor de a se adapta cu optimism la orice schimbare arată că au avut dreptate să rămână aici”, a declarat primarul.
Constantin Cîrstina a subliniat eforturile comunei de a recupera decalajele față de mediul urban și de a moderniza infrastructura, serviciile sociale, cultura și sportul: „Istoria a fost, uneori, nedreaptă cu noi, însă astăzi reconstruim și modernizăm în același timp. Vă mulțumesc pentru că acceptați realitatea și disconfortul temporar impus de șantiere, în numele unui viitor mai bun.”
Edilul a amintit că progresul Orleștiului este rezultatul unui parteneriat autentic între administrație și cetățeni: „Ca primar al Orleștiului, cetățenii mei sunt sursa de motivare și mândrie. Le mulțumesc orlăștenilor pentru devotamentul și dragostea lor față de acest loc, fie că sunt născuți aici, fie că au ales Orleștiul ca acasă.”
Aniversarea comunei este, așadar, nu doar un moment de sărbătoare, ci și o chemare la reflecție și viziune asupra viitorului. Cu rădăcini adânci în istorie și cu pași siguri spre modernitate, Orlești continuă să crească sub semnul responsabilității și al încrederii.
La mulți ani, Orlești! La mulți ani, orlășteni!
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu