Un pas înainte pentru șoferii care renunță la procesele în instanță. Deputatul de Vâlcea, Eugen Neață, anunță că inițiativa sa legislativă, ce vizează simplificarea procedurii de recuperare a permisului auto în anumite condiții, înaintează pe traseul parlamentar, primind deja aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ.
Concret, proiectul propune ca permisele de conducere să poată fi predate poliției pe baza unui certificat de grefă, în cazul în care titularul renunță la acțiunea în instanță. Astfel, nu ar mai fi necesară așteptarea unei hotărâri judecătorești definitive, ceea ce ar reduce birocrația și timpul de așteptare pentru cetățeni.
„Se întâmplă ca, uneori, termenii utilizați în redactarea curentă să nu coincidă cu cei de specialitate și este nevoie de ajustări. Acesta este un bun prilej pentru a arăta public că procesul legislativ este unul laborios și extrem de minuțios”, a explicat deputatul Eugen Neață, care subliniază importanța transparenței în activitatea parlamentară.
Parlamentarul vâlcean consideră esențial ca cetățenii să înțeleagă cum se conturează o lege, de la idee până la votul final. „Țin să dezvălui amănunte de pe traseul adoptării inițiativelor mele, cu convingerea că publicul are nevoie să știe cât mai multe despre munca reală a unui parlamentar.”
În prezent, proiectul se află în analiza Comisiei pentru transport și infrastructură din Camera Deputaților și a Comisiei economice, industrii, servicii, turism și antreprenoriat din Senat, unde a primit deja sprijin din partea mai multor colegi parlamentari care s-au alăturat inițiativei.
Deputatul Neață este optimist în privința șanselor de reușită ale propunerii sale, care, spune el, ar putea contribui la o administrare mai eficientă a actelor de justiție și o relație mai echitabilă între stat și cetățean.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu