Alegerile prezidențiale s-au desfășurat în județul Vâlcea fără incidente majore, însă autoritățile au înregistrat 16 sesizări privind posibile nereguli în turul al doilea al scrutinului.
Potrivit Centrului de Comunicare Județean Vâlcea, sesizările au vizat, în principal, fotografierea sau filmarea buletinelor de vot, dar și cazuri de continuare a propagandei electorale în mediul online, în ziua votului. Toate aceste aspecte sunt în curs de verificare de către structurile abilitate ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Pentru asigurarea unui climat de ordine și legalitate, aproximativ 1000 de angajați MAI au fost zilnic la datorie în județul Vâlcea, atât în timpul campaniei electorale, cât și în cele două zile de vot.
Misiunile principale ale efectivelor MAI au inclus menținerea ordinii publice, protejarea birourilor electorale și a secțiilor de vot, precum și transportul buletinelor de vot și al materialelor electorale.
„Mulțumim tuturor colegilor din structurile MAI care și-au îndeplinit atribuțiile cu profesionalism, dar și familiilor acestora pentru sprijinul acordat”, se arată în comunicatul transmis de Centrul de Comunicare Județean.
Reprezentanții MAI adresează, de asemenea, mulțumiri cetățenilor care au participat la procesul electoral respectând prevederile legale, precum și mass-mediei locale pentru reflectarea echilibrată a activității forțelor de ordine.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu