Elevii de clasa a VIII-a din județul Vâlcea, invitați să descopere liceul potrivit la Târgul Ofertelor Educaționale 2025
Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Vâlcea și Shopping City Râmnicu Vâlcea, organizează Târgul Ofertelor Educaționale 2025 – un eveniment dedicat orientării în carieră a elevilor de clasa a VIII-a și sprijinirii părinților în luarea celor mai bune decizii privind continuarea studiilor.
Evenimentul va avea loc vineri, 23 mai 2025, între orele 10:00 și 15:00, în incinta Shopping City Râmnicu Vâlcea, spațiu ales special pentru accesibilitate și vizibilitate crescută în rândul comunității.
Pe parcursul întregii zile, reprezentanți ai tuturor liceelor din județ vor fi prezenți cu standuri interactive, materiale informative, pliante și broșuri, dar și cu prezentări menite să aducă în prim-plan specificul fiecărei instituții de învățământ. Elevii și părinții vor putea pune întrebări, vor putea discuta direct cu profesorii și consilierii educaționali și vor primi sprijin personalizat în funcție de aptitudini, interese și oportunități locale de carieră.
„Educația este cheia viitorului” – sub acest mesaj, organizatorii îi încurajează pe elevi să se informeze temeinic și să își aleagă cu înțelepciune traseul educațional, într-un context tot mai complex și competitiv.
Evenimentul face parte dintr-o serie de activități de orientare și consiliere educațională, derulate anual de ISJ Vâlcea și CJRAE, cu scopul de a reduce riscul abandonului școlar și de a crește rata de succes în tranziția către învățământul liceal.
pixwell_single_like(); ?>




















Lasă un comentariu