Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Solidaritate între județe: Vâlcea trimite 200.000 lei pentru sprijinirea Sucevei după inundații

Consiliul Județean Vâlcea a aprobat, în ședința de astăzi, alocarea sumei de 200.000 lei din fondul de rezervă bugetară pentru sprijinirea județului Suceava, grav afectat de calamitățile naturale produse în luna iulie.

Inițiativa aparține președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, care a propus, încă de la ultima ședință a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), ca fiecare județ să sprijine, după posibilități, zonele afectate de fenomenele meteo extreme.

„Vâlcea este alături de Suceava! Le-am propus colegilor președinți de consilii județene să sprijinim și noi, din puținii bani pe care îi avem în buget, județul Suceava, afectat de inundații. Astăzi, în ședința Consiliului Județean Vâlcea, am aprobat această alocare din fondul de rezervă bugetară”, a transmis Constantin Rădulescu.

Ploile torențiale din ultimele zile au produs pagube însemnate în județul Suceava: sute de gospodării au fost inundate, mai multe drumuri au fost afectate, iar infrastructura publică a suferit daune considerabile. Fondurile oferite de județul Vâlcea vor fi folosite atât pentru refacerea infrastructurii rutiere, cât și pentru sprijinirea persoanelor afectate.

„Suntem alături de suceveni și sperăm că acest gest de solidaritate să le fie de ajutor în procesul de revenire la normalitate”, a adăugat președintele Consiliului Județean Vâlcea.