Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Transalpina i-a lăsat pe englezi cu răsuflarea tăiată

După ce echipa Top Gear, formată din Jeremy, Richard şi James, a dat în urmă cu doi ani verdictul: Transfăgărăşan- cel mai bun drum de condus din lume, o altă echipă de jurnalişti britanici a urcat într-un Jaguar F-type V8S pentru a compara Transfăgărăşanul cu Transalpina. Redactorul Henry Catchpole şi fotograf Dean Smith de la publicaţia auto Evo au urcat în automobilul de lux şi au pornit pe „poteci” de munte. Concluziile lor, prezentate într-un amplu reportaj din publicaţia menţionată, fac praf concluziile celor de la Top Gear, dar ridică la superlativ calităţile peisajelor de pe Transalpina. După ce a străbătut Transfăgărăşanul o zi întreagă, lui Henry i s-a părut că porţiunea de drum care duce spre munte, din Căpăţâneni până la barajul Vidraru „este una dintre cele mai frustrante bucăţi de drum pe care a fost vreodată”, şi asta din cauza traficului încărcat, a oamenilor care sunt peste tot şi conduc cu viteza. „Este un drum minunat pentru condus atunci când e gol”, a concluzionat redactorul britanic.

Transalpina, „acoperişul lumii”

Odată ajunşi pe Transalpina, britanicii nu şi-au putut stopa exclamaţiile de uimire. „Călătoria până aici a meritat. Aceasta este Transalpina şi e absolut uluitoare. Este drumul pe care Nicolae Ceauşescu a vrut să-l depăşească atunci când a construit Transfăgărăşanul. A devenit drumul aflat la cea mai mare înălţime din România, titlu furat de la Transfăgărăşan. Ai sentimentul minunat că te afli pe acoperişul lumii. Îmi pare rău, dar acesta este cel mai bun drum de condus din România. Transfăgărăşanul este absolut minunat, dar există ceva la Transalpina, poate sălbăticia, care face şi mai mult să îţi taie răsuflarea. Este literalmente un drum care, odată văzut, nu poate fi uitat nicicând.”, a concluzionat Henry Catchpole.