Pe unul dintre cele mai aglomerate și mai dificile drumuri din țară, DN 7 – Valea Oltului, au început lucrări ample de consolidare a versanților. Aproximativ 65.000 de metri pătrați de versant vor fi acoperiți cu plase ancorate de protecție, menite să prevină căderea pietrelor și blocurilor de rocă pe partea carosabilă.
În cadrul proiectului, se vor monta și bariere de retenție în zonele cu risc ridicat, acolo unde se pot desprinde fragmente de rocă de dimensiuni mari.
Contractul de lucrări este derulat de CNAIR, prin DRDP Craiova – Direcția Implementare Proiecte, Serviciul Investiții RK, și are ca obiectiv principal creșterea nivelului de siguranță rutieră pentru participanții la trafic.
Autoritățile transmit scuze pentru eventualele disconforturi cauzate de lucrări și mulțumesc șoferilor pentru înțelegere.























Lasă un comentariu