” Primarul Mircea Gutău suspendănegocierile cu CJ pentru fuziunea Acvarim cu Apavil:
În aceste zile, se împlinește exact un an de când au demarat negocierile pentru fuziunea dintre societățile Acvarim și Apavil, reprezentanții celor două instituții care coordoneazăactivitatea celor două firme arătându-se atunci destul de optimiști în declarații. Acum, După ce s-a dovedit că cei de la Consiliul Județean și Apavil pun bețe-n roate acestei fuziuni, punând condiții peste condiții, reprezentanții Primăriei Râmnicului sunt deciși săîntrerupăorice negociere pentru fuziune, cel puțin până la alegerile locale. „Am fost primul care am solicitat unificarea Apavil-ului cu Acvarim, însă , acum, mie mi se pare neortodox modul cum acționeazăConsiliul Județean. Bușe probabil se crede un fel de prim secretar, el hotărăște unificarea. Am spus foarte clar că unificarea se va face atunci când Consiliul Județean va face dovada că poate prelua creditul pe care-l avem contractat și-l va putea garanta. Eu sunt convins că nu se va face această unificare pentru că După cum văd că se dau luptele pentru conducerea noii companii, prețul apei nu se va micșora. Deja sunt liste cu directori și directorași, cu odraslele nu știu cui care vor conduce noua societate. Este o bătaie de joc. Nu măvoi implica niciodatăîntr-un lucru murdar ca acesta. Nu vreau ca noua societate care se constituie săfie creatăpentru foștii activiști politici, lipitorii de afișe”, a declarat la sfârșitul săptămânii trecute, primarul Mircea Gutău. Se demonstreazăcă orgoliile și alte interese din consiliul județean fac aproape imposibilărealizarea acestei uniri într-un timp viitor apropiat. Pe de altăparte, cei de la consiliul județean refuzăsăpreia garanția derulării împrumutului ISPA odatăcu înghițirea Acvarim-ului de că tre Apavil (care este administratăde consiliul județean). În luna ianuarie a lui 2007, consiliul județean a aprobat constituirea unei comisii de analizăa necesității, oportunității și posibilității de fuzionare a Apavil cu Acvarim. Din partea Apavil, s-a validat chiar și o „comisie de negociere” cu următoarea componențănominală: Ioana Liță, Dionisie Dubinciuc, Ionel Militaru, Nicolae Pătru, Vetuța Ciocan și Marin Dogaru. Comisia avea sarcina de a analiza necesitatea, oportunitatea și posibilitatea de fuzionare a celor două societăți comerciale, avantaje și dezavantaje, efecte propuse. De peste un an, cei cinci consilieri județeni, reprezentanți ai partidelor politice reprezentative, reprezentantul AGA, conducerea Apavil și funcționari din aparatul de specialitate al consiliului județean, „analizează” fără nici un rezultat oportunitatea reorganizării celor două societăți comerciale (Apavil și Acvarim) într-un operator unic.
Raul Pop
pixwell_single_like(); ?>


















Lasă un comentariu