Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Paznicii din școli vor fi demiși

 Școala ca un ring de box

DECIZII ABSURDE. În ciuda faptului că în cursul anului trecut nu mai puțin de șapte școli din Vâlcea au fost prădate de hoți, iar în incinta unităților de învățământ au avut loc numeroase incidente soldate cu rănirea gravăa elevilor, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea a primit ordin de la ministrul Educației sădemităpaznicii din școli

Criza economică a început săafecteze tot mai mult sistemul educațional din România. Dacă până mai zilele trecute se vorbea doar de restructurarea cadrelor didactice ce au ieșit la pensie, dar încă mai predau la clasă, și a suplinitorilor necalificați, acum ministrul Educației este decis sădemităși paznicii din școli. această hotărâre creeazăcontroverse în rândul tuturor celor implicați în sistemul de învățământ, știindu-se faptul că , în ultimii ani, în școlile din țară au avut loc sute de incidente destul de grave. În Vâlcea, la toate liceele din județ sunt angajați circa 70 de paznici, care urmeazăsăfie puși pe liber. În ceea ce privește școlile din mediul urban, acestea nici măcar nu au paznici angajați, paza fiind asiguratădoar pe timpul zilei de profesori. Potrivit spuselor conducerii Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vâlcea, în municipiul Rm. Vâlcea existăun protocol cu Poliția Comunitară, iar la fiecare unitate școlarăexistă, pe timpul zilei, un comunitar care asigurăpaza. „Nu cred că vom avea probleme mari în ceea ce privește paza în școli. În ceea ce-i privește pe cei 70 de paznici angajați de școli, va trebui săanalizăm toate costurile și săluăm o decizie. Oricum, în orașe, marea majoritate a școlilor și-au făcut sisteme video de supraveghere, iar în mediul urban școlile se închid cu cheia noaptea” – ne-a declarat Gabriela Ene, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea.

Șapte școli vâlcene, prădate de hoți

Spusele șefului ISJ Vâlcea nu sunt prea încurajatoare însă , datorităfaptului că nu mai departe de anul trecut, în mai puțin de o lună, șapte școli din județ au fost prădate de hoți. Toate cele șapte unități de învățământ sparte și jefuite sunt din mediul rural, din ele fiind sustrase 18 calculatoare, 5 video-proiectoare, 5 laptop-uri și 2 monitoare. Printr-un program al Ministerului Educației și Cercetării, 44 de școli din județul Vâlcea au beneficiat sau vor beneficia de câte 11 calculatoare pentru laboratoarele de informatică . Imediat ce s-a început distribuirea calculatoarelor în școli, au început și primele spargeri. Printre școlile prădate se numărăȘcoala nr. 8 din Drăgășami, Școala cu clasele I-IV Cocoru din Galica, Școala cu clasele I-VIII Milcoiu, Școala „Ionescu Cheianu” din Olănești, Școala cu clasele I-VIII Olanu, Școala cu clasele I-VIII Scundu și Școala cu clasele I-VIII Dăești. Ciudat este faptul că spargerile din școli s-au produs la doar o zi După ce firma distribuitoare a livrat calculatoarele beneficiarilor, dar și că hoții au avut același mod de operare în toate școlile. O altăunitate de învățământ jefuităa fost cea din Fârtățești, hoții umblând prin toată școala pentru a găsi calculatoarele. Din păcate pentru ei, distribuitorii întârziaserăo zi cu aducerea produselor.

Un elev a fost tăiat cu cuțitul de colegul său

Din păcate, în decizia sa de a demite paznicii din școli, ministrul Educației, Daniel Funeriu, nu a ținut cont și de statisticile îngrijorătoare ale autorităților locale în ceea ce privește violența din școli. În ultimii ani, incidentele din incinta unităților școlare au crescut îngrijorător, iar la Vâlcea au existat cazuri când elevii s-au și înjunghiat. Totul s-a întâmplat în urmăcu câțiva ani în Rm. Vâlcea. Doi liceeni s-au luat la bătaie în fața Grupului Școlar Ferdinand I din Râmnic, unul dintre ei ajungând în stare gravăla Unitatea de Primiri Urgențe. Tinerii V.L. și M.Ș., în vârstăde 16 ani și respectiv 17 ani, s-au întâlnit în curtea școlii și După ce au schimbat câteva replici mai dure, s-au luat la bătaie. La un moment dat, M.Ș. a scos un cuțit din buzunar și l-a tăiat pe colegul său la mâna dreaptă. Transportat la Spitalul Județean Vâlcea, V.L. a primit îngrijiri medicale de urgență, medicii constatând că tânărul are o plagăînțepatăde 1/3 adâncime. La scurt timp, el a fost externat, cadrele medicale considerând că este în afara orică rui pericol.

Profesoară, bătutăde o elevă

Incidentul s-a produs în urmăcu câțiva ani în localitatea Berislăvești. Totul a pornit de la o banalăabsențăprimităde o elevăîn clasa a VIII-a, în vârstăde 16 ani, la ora de geografie. Recalcitranta elevă, supăratăfoc că a primit absență, a intrat în timpul orei la clasa unde preda profesoara și a început săarunce materialele didactice și catalogul pe jos. Alertat de scandalul făcut, directorul școlii a anunțat poliția, care s-a prezentat prompt la fața locului. Eleva nu s-a oprit cu scandalul și în cancelarie, chiar în fața polițiștilor, a încercat săo agreseze pe profesoară. Văzând că nu e chip s-o potolească pe elevă, au fost anunțați asistentul social din cadrul Primăriei Berislăvești, mama elevei și medicul din comună. Datorităfaptului că eleva continua săfie violentăi-a fost administrat un calmant și a fost chematăSalvarea, care a transportat-o, împreunăcu mama sa, la Spitalul Județean de UrgențăVâlcea – Secția Psihiatrie.

Violențăîn școli

Polițiștii vâlceni au înregistrat în ultimii ani zeci sau chiar sute de bătăi între elevi. Un astfel de incident a fost și la Grupul Școlar Forestier din Rm. Vâlcea. Acolo, doi liceeni s-au luat la bătaie pe coridoarele școlii, ei neputând fi despărțiți până la sosirea jandarmilor. Cei doi s-au luat la bătaie în pauza dintre ore, lovindu-se reciproc cu pumnii și picioarele, din cauza unei simple îmbrânceli. Trecând pe coridor, Alexandru Pârvu – de 19 ani, l-a lovit din greșealăcu umărul pe Andrei Stifu – de 17 ani. Deranjat peste măsură, Pârvu a sărit la bătaie. Văzând incidentul, unul dintre angajații școlii a intervenit pentru a-i despărți pe cei doi tineri, însă în van. La venirea jandarmilor, s-a constatat că Alexandru Pârvu nu era la primul incident, tânărul având un dosar penal pentru conducere fără permis și provocarea unui accident rutier minor.