Conform raportului final al proiectului Romanian Secondary Education (ROSE), aproape 80% dintre cei peste 62.000 de elevi de ...
Ministerul Educației a anunțat astăzi, pe pagina oficială de Facebook, că Metodologia privind promovarea a doi ani de ...
Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, în parteneriat cu Asociația „General Magheru 68”, organizează joi, 19 decembrie 2024, începând cu ...
Profesorul Maria Ochescu, una dintre cele mai respectate figuri ale învățământului vâlcean, a fost onorată cu distincția „Meritul ...
România găzduiește, în perioada 2-12 decembrie 2024, cea de-a XXI-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Științe pentru Juniori ...
Fundația Carmistin lansează o nouă campanie de responsabilitate socială – Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar, ...
Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea anunță progrese semnificative în modernizarea sistemului educațional, grație finanțărilor obținute prin Planul Național de ...
Joi, 24 octombrie, la ora 10:00, în curtea Școlii Gimnaziale nr. 13 din Râmnicu Vâlcea, va avea loc ...
Care să fie următoarea destinație Erasmus+? Dacă încă nu ești hotărât și ai nevoie de informații suplimentare despre ...
În cadrul unei întâlniri desfășurate în Sala Mare a Consiliului Județean Vâlcea, cadrele didactice vor avea ocazia să ...




























Ai întrebări?
Ne găsești pe rețelele sociale sau pe pagina de Contact și revenim cu răspuns în cel mai scurt timp.