Captură impresionantă a poliţiştilor din Vâlcea, care în urma unor percheziţii la locuinţele căutătorilor de comori din Ocnele Mari au ridicat aproximativ 1.000 de obiecte din patrimoniul cultural naţional.
Informaţiile conform cărora din siturile arheologice de la Ocnele Mari se fură ca-n codru erau deja de câteva luni, însă dosarul a stagnat o perioadă la Poliţia Vâlcea, iar mai apoi la procurori. Între timp, hoţii au sustras extrem de multe obiecte din situl arheologic Buridava Dacică, iar percheziţiile la locuinţele lor au fost organizate destul de târziu, adică luni, 23 noiembrie 2015, când au şi fost reţinuţi doi dintre suspecţi, un bărbat de 37 de ani şi altul de 40 de ani.
Pe lângă obiectele de patrimoniu, poliţiştii au mai găsit în locuinţele hoţilor şi articole pirotehnice, dar şi două detectoare de metale.
„În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 294 de bunuri susceptibile a fi clasate în patrimoniul cultural naţional, respectiv inele, monede, fibule, paftale, medalii, verigi, monede şi unelte din bronz şi fier şi două detectoare de metale, deţinute conform unor autorizaţii emise cu respectarea cadrului legal privind patrimoniul cultural naţional.
De asemenea, poliţiştii au ridicat 204 articole pirotehnice, tip petarde din categoria a II-a, interzise la deţinere şi 59 de articole pirotehnice, tip artificii din categoria I.
Totodată, s-a dispus ridicarea pentru cercetări a altor 678 de bunuri, respectiv inele, fibule, paftale, unelte, monede, brăţări, cercei, amulete, clopoţei, vârfuri de săgeţi, pinteni, catarame de harnaşament, arme, cuie, mărgele, verigi şi fragmente de oglindă.
Cercetările continuă faţă de cei doi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de acces cu detectoate de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizare prealabilă şi furt calificat” – se arată în comunicatul de presă al IPJ Vâlcea.



















Lasă un comentariu