Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Inconștiență maximă la volan! Prins cu alcoolemie uriașă pe bulevardul Dem Rădulescu din Râmnicu Vâlcea

Un bărbat de 41 de ani, din Morărești, județul Argeș, a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea în timp ce conducea sub influența alcoolului, pe bulevardul Dem Rădulescu din Râmnicu Vâlcea.

Incidentul a avut loc miercuri, 18 februarie 2026, în jurul orei 11:40, când oamenii legii, aflați în exercitarea atribuțiilor pentru creșterea siguranței rutiere, au oprit autoturismul condus de argeșean.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, o concentrație extrem de ridicată, care atrage răspunderea penală.

Șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz.

Polițiștii rutieri reamintesc participanților la trafic că urcarea la volan după consumul de alcool poate avea consecințe grave și recomandă respectarea strictă a regulilor de circulație, pentru siguranța tuturor.